2012 pe înţelesul tuturor

Este 12.12.2012, ora 12:12…..

2012 pe înţelesul tuturor

Scopul acestui articol este acela de a clarifica, sau măcar de a simplifica viziunea asupra transformărilor şi evenimentelor cosmice care au loc în aceaste timpuri, dar mai ales asupra efectelor pe care omenirea le resimte acum.

Informaţiile şi părerile despre 2012 abundă pe internet, în literatura spirituală, şi nu numai. Din păcate, ca şi la orice eveniment major nou, neobişnuit, masele de oameni reacţionează în diverse moduri, deseori nu cele mai constructive: griji, panică, pesimism, şi altele de acest gen.

Ce se întâmplă, de fapt, acum, în 2012?

Din perspectivă pur matematică, se încheie anumite cicluri cosmice şi simultan încep altele. Ceea ce contează, de fapt, este că aceste momente de cumpănă au anumite semnificaţii şi anumite efecte, care ne privesc în mod direct pe fiecare dintre noi, după cum vom detalia mai departe.

Pentru o bună înţelegere a acestei strânse legături dintre ciclurile cosmice şi noi, o să vă rog pentru început să urmăriţi să înţelegeţi, sau cel puţin să vă imaginaţi şi apoi să cercetaţi următoarele aspecte:

1. Fizica cuantică începe acum să descopere ceea ce înţelepţi din diverse tradiţii sipirituale afirmau acum sute şi mii de ani: totul este energie, inclusiv materia este o anumită formă de energie, am putea spune ceva mai „condensată”, şi automat supusă anumitor legi mai stricte. Aşadar, din această cauză, interferăm şi suntem vulnerabili la diverse forme de energie, chiar dacă nu le percepem în mod conştient şi chiar dacă de obicei nu putem opera asupra lor.

2. Energia electromagnetică este un exemplu din toată această multitudine de energii. Există chiar o anumită frecvenţă în cadrul acesteia cu care se poate opera extrem de uşor asupra psihicului uman. Creierul nostru funcţionează pe baza impulsurilor electrice şi emite unde pe anumite frecvenţe. Deci, este important de reţinut faptul că această energie, în funcţie de modularea ei, are efecte asupra stărilor şi gândurilor noastre.

Revenind la ciclurile cosmice, „momentele de cumpănă” de care vorbeam mai devreme reprezintă de fapt momente ciclice de sfârşit/început pe diverse traiectorii ale Pământului, în care anumite energii, printre care şi cea electromagnetică, emanate din anumite zone ale galaxiei, se „aliniază” cu energiile pământului într-un mod mai special.

Ei bine, toată această chestiune a anului 2012 gravitează în jurul diverselor efecte  pe multiple planuri pe care aceste alinieri le generează. Ciclurile despre care vorbim aici, după cum vom vedea, sunt destul de majore, şi au marcat într-adevăr schimbări radicale pe Pământ atunci când au mai avut loc, în trecut. Din păcate, chiar şi puţina istorie care a rămas despre acele evenimente a fost pe cât posibil ascunsă şi făcută inaccesibilă pentru masele largi ale omenirii.

Din perspectiva faptului că aceste cicluri au adus de obicei sfârşitul civilizaţiilor care au existat pe Terra, este oarecum întemeiată afirmaţia că „vine sfârşitul lumii”. Din păcate, această credinţă este în general privită dintr-un unghi defavorabil şi pesimist, până la apocaliptic. Totuşi, orice sfârşit reprezintă inevitabil un început pentru ce are să urmeze, şi, de exemplu, sfârşitul unei lumi autodistructive şi degenerative poate fi începutul uneia armonioase şi universal prospere. Aceasta este pe cale să se întâmple, şi ar fi de un real folos să adoptăm această viziune şi să contribuim la realizarea ei.

Să revenim la ciclurile cosmice. O să urmăresc în continuare să descriu succint mecanismul acestor cicluri. Un aspect deosebit de important este că ne aflăm acum la capătul a două astfel de cicluri, unul care durează aproximativ 25920 de ani și care se numește Ciclu Precesional, sau Precesia Axei, şi încă unul, care durează aproximativ 216 milioane de ani şi pe care îl vom numi Ciclu Galactic; în timpul acestei perioade de 216 milioane de ani Sistemul Solar face o rotaţie completă în jurul centrului galaxiei noastre.

Galaxia noastră este traversată de o „bandă” în care anumite energii sunt mult mai intense şi mai speciale decât în alte locuri. Astfel, orice stea, inclusiv Soarele nostru împreună cu sistemul solar trec prin această bandă de două ori pe durata unui astfel de Ciclu Galactic, deci o dată la aproximativ 108 milioane de ani. Una dintre denumirile acestei benzi este „centura fotonică”, şi a fost descoperită la jumătatea secolului trecut. Nu o să intru mai mult în detalii, doar voi menţiona că efectele acestui „salt” galactic se resimt pe o perioadă mult mai mare decât saltul precesional. Această perioadă a început în anul 1950 şi se va încheia definitiv în jurul anului 2100. Ea prezintă şi un maxim, care a început de curând, şi se va încheia în ajurul anului 2035.

Trecem acum la saltul precesional. Acesta faţă de cel galactic are loc ceva mai „des”, odată la 25920 de ani. De asemenea, acest ciclu presupune alinierea pământului cu anumite energii mai speciale. Celebrul calendar mayaş care se încheie acum în 2012, este bazat pe acest ciclu precesional. De fapt, solstiţiul de iarnă din 2012 reprezintă demarcaţia dintre ciclul precesional prezent şi cel viitor. Energiile vor putea fi simţite la maxima lor intensitate pe durata a trei zile în jurul acestui moment, deşi efectele la scară planetară au început de ceva vreme şi vor continua şi după această dată.

Ceea ce este extrem de special pentru vremurile în care trăim este faptul că aceste două cicluri se suprapun. Asta înseamnă că, inclusiv din punct de vedere al numeroaselor încarnări prin care am trecut dintotdeauna, acum trăim ceva deosebit, unic, şi avem şansa de a evolua într-o singură viaţă cât în mod obişnuit ne-ar lua mii de vieţi sau şi mai mult. Faptul că suntem aici, înseamnă totuşi că merităm şi că putem să trecem mai departe în evoluţia noastră ca suflete. Depinde doar de liberul nostru arbitru, de alegerile pe care le facem, şi de ce punem pe primul loc în viaţa noastră. La o scară mai largă, putem considera această viaţă şi mai ales această perioadă precum un examen, când, după ani de studiu, ne dovedim fie capacitatea de a merge mai departe, fie necesitatea de a mai repeta experienţe pentru a ne învăţa lecţiile.

Ce înseamnă toate acestea pentru Pământ şi umanitate?

Care sunt efectele acestor salturi, şi cum ne afectează pe noi acest scenariu? Pământul resimte şi reacţionează la toate aceste vibraţii noi. Modificarea climatică din ultimele decenii, de exemplu, este mai mult efectul celor explicate mai sus decât al poluării globale. (Asta nu înseamnă că poluarea este nesemnificativă sau că ea nu afectează planeta!) S-au remarcat, tot în ultimele zeci de ani, creşterea activităţii vulcanice şi seismice. Este posibil de asemenea ca în următorii ani să se producă inversarea polilor planetei, ceea ce nu este chiar atât de grav precum se preconizează, dar nici nu va putea trece neobservat.

Cele mai importante efecte sunt însă cele la nivelul conştinţei fiecăruia dintre noi. Cei care nu se vor alinia în interiorul lor cu energii ale păcii şi iubirii vor părăsi această lume într-un fel sau altul. Pe Pământ nu vor mai putea exista răutăţi, războaie, crime şi alte aspecte distructive. Pământul se transformă şi după această perioadă de tranziţie nu va mai accepta vibraţii joase, ci literalmente va deveni un paradis.

Ce avem noi de făcut?

Esenţial este ca în această perioadă să nu cădem în plasa panicilor şi a credinţelor negative sau apocaliptice de tot felul. Este esenţial să ne amintim că legea atracţiei sau legea rezonanţei funcţionează la fel de bine şi acum, mai ales acum , adică nu ni se poate întâmpla nimic din ceea ce nu ne este necesar şi din ceea ce nu atragem cu propriile noastre gânduri.

Ce putem face, pe scurt, este să ne clarificăm cât mai bine mintea pentru a face alegerile cele mai înţelepte, şi să aducem cât mai  multă pace în inimă pentru a ne manifesta cât mai armonios. Altfel spus, să dăm tot ce avem mai bun şi mai înalt din noi, şi să nu facem compromisuri faţă de sufletul nostru.

Putem de asemenea să urmăm orice modalitate de purificare, atât mentală, emoţională, cât şi fizică. Dacă urmăm o cale spirituală, este bine să dedicăm cât mai mult timp şi atenţie practicii diverselor tehnici de elevare a fiinţei. Oricum, mai important decât locul şi contextul în care ne aflăm sunt alegerile pe care le facem, oriunde ne-am afla.

Fie ca toţi să ne urmăm cea mai înaltă cale a sufletului şi a menirii noastre.

Astrolog Daniel Iepure

The Shadow Effect – Efectul Umbrei (1)

          Fiecare dintre noi are o ”umbră” alcătuită din toate aspectele renegate sau respinse din noi înșine. Calitățile care nu și-au găsit locul adecvat în noi, de obicei din cauza unei educații lipsite de principii spirituale, s-au transformat în ceea ce numim, generic, defecte. Energia lor, nefiind gestionată într-un mod propriu, se întoarce împotriva noastră, și ne dăunează în loc să ne ajute. Ele sunt cauza pentru care viața noastră devine sumbră, de ele ne lovim autnci când ea devine ori banală, ori plină de probleme în loc să cunoaștem succese și miracole la tot pasul.

          ”The Shadow Effect” – ”Efectul umbrei” este un documentar care tratează acest aspect. Înțelegerea, asimilarea și aplicarea constantă a principiilor cuprinse în el transformă inevitabil calitatea vieții noastre. Îi dă culoare, strălucire și fericire.

          Link oficial:   http://theshadoweffect.com/

          Link imdb:   http://www.imdb.com/title/tt1548638/

          Link youtube cu subtitrare ro:  https://www.youtube.com/watch?v=qdIbntGr7yI

          Link pentru subtitrare în limba română:   http://www.mediafire.com/?20uc8xhcnc9bdk8

          Câteva cuvinte despre documentarul “Efectul Umbrei”:

         Cei care cunosc cartea “Partea întunecată a căutătorului de lumină” sau alte cărţi scrise de Debbie Ford îşi pot face o idee despre însemnătatea acestui documentar şi despre cât de util poate să fie în transformare şi evoluţie.

            Viziunea propusă de film este una holistică şi integratoare. Deoarece majoritatea dintre noi nu am fost învăţaţi cum să gestionăm în mod folositor energiile şi situaţiile negative, ne-am creat în timp obiceiul de a fugi de ele, sau de a ni le reprima. Totuşi, dacă vrem să fim mai compleţi, mai iubitori, mai aproape de Dumnezeu, este necesar să avem o altă abordare a acestora, și a vieţii în general. Și nu la un mod superficial, ci, efectiv, să trăim în alt mod şi să simţim altfel viața, exact aşa cum este ea, acceptând-o, fiind cu braţele deschise către orice lucru care ne vine şi pe care încă nu îl putem controla. Pe scurt, să iubim cu toată fiinţa lucrurile pe care le vedem bune, să ne îndreptăm cu totul spre ele, şi în acelaşi timp să nu fugim din faţa lucrurilor pe care le considerăm rele, ci să le gestionăm în aşa fel încât, în final, ele să ne ajute să fim şi mai buni.

            Apropiindu-ne de Dumnezeu nu trebuie neapărat să ne forțăm să fim mai buni, ci mai degrabă să  urmărim într-un mod sincer să fim compleţi şi totali. Şi tocmai acest efort este cel ce ne va face mai buni, pentru că sufletul îşi ştie singur drumul către Dumnezeu; urmându-l, el ne ve duce acolo unde ne dorim cu adevărat să fim, ba chiar şi mai mult.

            Acest film aduce un punct de vedere care uneori poate fi greu de înţeles, alteori şocant. Touşi, orice minte deschisă şi orice suflet curat vor simţi şi vor înţelege ideea de bază a acestuia. Să nu uităm că Dumnezeu a creat tot ceea ce există: şi ceea ce numim bine, şi ceea ce numim rău, şi ceea ce numim rai, şi ceea ce numim iad…

            Recomand cu drag “Efectul Umbrei” tuturor celor care au ajuns în viaţă la situaţii limită şi au căzut înainte de a se ridica, tuturor celor care s-au simţit sau se simt neputincioși în fața vreunei situații, tuturor cărora disperarea le-a făcut la un moment dat cu ochiul, şi de asemenea, fiecărui căutător spiritual autentic.

            “Atenţie”, este un documentar care poate schimba destine!

            Vizionare inspiratoare!

Prof astrolog Daniel Iepure

Povestea soldăţeilor – despre efectul umbrei (2)

    Acest articol tratează un subiect extrem de important în evoluţia şi bunăstarea noastră: formarea blocajelor şi cum acestea ajung să ne saboteze puterea, calităţile şi fericirea. Veţi găsi aici şi răspunsul la pradoxul „marile calităţi se află în spatele marilor defecte”.

    Ideea de început la care mă voi referi este aceea de judecată mentală, de etichetare care pune în acţiune doar mentalul discursiv. Acest fapt duce la „înghesuirea” limitatoare a existenţei şi a miracolului vieţii cu feluriltele sale aspecte, de către mentalul nostru, în anumite şabloane şi limite foarte înguste faţă de posibilităţile uimitoare şi aproape infinite ale manifestării libere a energiei vieţii. Această judecată, pe scurt, plasează o idee preconcepută, conformă tiparelor de gândire vechi, într-un mod identificator asupra a ceea ce percepe (ceea ce văd este doar ceea ce ştiu deja până acum). (Puteţi vedea, în această direcţie, parabola ţăranului şi a hipopotamului). Acest mecanism de judecată limitează însă, drastic, posibilitatea Universului de a ne oferi soluţii practice, spontaneitate, şi în ultimă instanţă, fericirea de a exista.

    Această „capacitate” de a judeca nu este înnăscută ci dobândită prin educaţie. O să iau exemplul concret al unei scene din documentarul meu preferat, pe care l-am tradus în română, The Shadow Effect – Efectul Umbrei (descris în primul articol din această serie). Bunicuţa aduce prima dată (nu foarte inspirată…) prăjiturile. Fetiţa, pofticioasă, se apucă de mâncat şi le termină până când bunica aduce şi mâncarea. Iar apoi bunica o ceartă pe fetiţă şi o face lacomă, doar pentru că a mâncat în grabă mai întâi desertul. Aţi sesizat mecanismul de judecată aici, la final…

   O să trec în continuare la subiectul efectiv, care este puterea noastră interioară şi capacitatea de a funcţiona ca un întreg (în mod holistic).

    O să comparăm în continuare toată această putere şi „întregime” a fiinţei umane cu o armată de 100 de soldaţi. Aceştia sunt „muncitorii” noştri cinstiţi şi harnici, fiecare cu slujba lui (interioară) specifică. Ei sunt o metaforă a energiilor noastre interioare, preponderent subconştiente.

    Ei funcţionează într-un mod specific fiecare, dar compact în ansamblu, precum rotiţele unui angrenaj complex. Orice tulburare în munca oricăruia dintre ei are repercursiuni destul de grave în întregul angrenaj.

   Cum funcţionează mecanismul judecăţii?

   În momentul în care fetiţei din exemplul nostru i se spune „lacomă”, mai ales pe ton „aferent”, pofta firească şi naturală de mâncare devine acum un defect: lăcomia. În mintea ei se petrece următorul fenomen: să spunem, spre exemplu, că cei 10 soldăţei care se ocupă cu bunul mers al aspectelor fizice (cei care au gijă de somnul nostru, de integritatea fizică şi de pofta de mâncare necesară vieţii în acest plan fizic) capătă brusc o etichetă negativă: sunt lacomi. Din acest moment ei devin indezirabili, murdari, răi, neacceptaţi. Prin urmare manifestarea lor va trebui să fie cumva redusă la tăcere, munca lor stopată, şi ei – izolaţi. Dar cine să facă asta? Cine este „prin zonă”: alţi soldăţei (alte energii ale fiinţei care în mod normal sunt destinate unei munci constructive în altă arie a fiinţei). Aceştia îşi vor părăsi munca pentru care sunt în mod natural destinaţi, ca să vină aici să (culmea!) îi oprească şi pe aceştia dintâi să îşi facă munca pentru care sunt şi ei în mod natural destinaţi. Ce harababură!…

    Din acest fenomen rezultă două efecte majore.

    Primul, în fiinţa în cauză apare o tensiune care macină şi care transformă fericirea naturală şi inerentă însăşi vieţii într-o stare închistatoare, de luptă continuă, de nemulţumire, de conflict interior.

    Al doliea efect, care este şi mai grav, este acela că nu mai avem la dispoziţie 100 de soldaţi, ci doar 80… Imaginaţi-vă doar ce se petrece după 3-4 astfel de traume majore: rămânem fără soldăţei! Lucru care este extrem de grav.

    De ce? Pentru că, fără soldăţei: „nu am forţă”, „nu am încredere”, „sunt rău”, „sunt bleg”, adică… nu mai am putere benefică. Puterea îmi este blocată. Unde? În spatele marilor traume. De aceea, „marile calităţi se află în spatele marilor defecte”!…

    Probabil că (vă) recunoaşteţi în următorul dialog:

    „- Fii mereu în comuniune cu Dumnezeu! Fii mereu fericit! Fă-ţi menirea! Du-te şi devino marele vindecător/orator/expert/etc la care visai de mic copil!

     – Nu pot………………” – nu am încredere în mine, nu am resurse, nu am una, nu am alta, (nu mă am pe mine, acasă)… De ce?? Pentru că am soldăţeii blocaţi. Ei se luptă de zor şi îşi consumă aproape toată energia în lupte interioare inutile şi distructive, pe când treaba lor,… este cu totul alta.

    Aceasta este drama fiinţei contemporane, a societăţii de consum, a depărtării omului de Dumnezeu, a incapacităţii cuoaşterii/aplicării propriului rost (menirii), a paradoxalei „lupte pentru supravieţuire” (pe când energia vieţii cu toate nuanţele ei abundă, am putea spune „în exces” peste tot prin lume şi prin Univers). Toate acestea sunt, dintr-un punct de vedere superior, nişte boli grave.

    Pe bună dreptate se spune că din punct de vedere spiritual omenirea s-a aflat şi încă se mai alfă într-un stadiu de epidemie generalizată, de boală atât de amplu răspândită încât este considerată absolut normală, şi aproape nimeni nu îşi apleacă atenţia asupra ei pentru a o aduce la normal. Această boală este de fapt un efect al „compartimentizării” conştiinţei, adică al ieşirii din „întregimea” fiinţei noastre. Adică al separării soldăţeilor în lupte şi munci restrânse, în locul lăsării şi impulsionării acestora să funcţioneze sinergic în cadrul totului de ansamblu al minţii noastre (conştiente şi subconştiente).

    Care este această boală? Ei bine, urmăriţi să opriţi complet, voluntar, nimic altceva decât propriile gânduri, pentru câteva minute. (Fiind interioare, ar trebui să avem un control mult mai mare asupra lor decât asupra lucrurilor şi aspectelor exteioare, nu?). Este cam dificil, nu-i aşa? Ei bine, nu ar trebui să fie. Din punct de vedere mental, această incapacitate (care se manifestă la imensa majoritate a oamenilor) de a ne suspenda la voinţă pe durată nedeterminată fluxul gândurilor este o situaţie particulară, aparte, adică nefirească, o boală, precum un vâsc este un parazit pentru arborele gazdă. Dar acesta este subiect pentru un alt articol; să ne întoarcem la soldăţeii noşti.

Moleculele dezordonate de carbon formează cărbunele. Aceleaşi molecule ordonate (coerente, sinergice) de carbon formează diamantul. Aceeaşi valoare o putem obţine, metaforic vorbind, ordonând energiile şi resursele noaste interioare (soldăţeii).

    Continuând ideea că „marile calităţi se află în spatele marilor defecte”, sau altfel spus energiile curate şi pure se află în organizarea lor naturală şi firească după depăşirea haosului creat de blocaje şi traume, este imperios necesar să ne antrenăm curajul de a „asalta” urgent şi amplu, fără nicio amânare şi cu toată determinarea, toate problemele majore din subconştientul nostru, pentru că ele efectiv ne blochează  capacitatea de a trăi cu adevărat, de a ne face menirea, de a ne conecta cu Dumnezeu!

    Aceste caracteristici sau chiar calităţi, odată judecate, etichetate şi expulzate la periferia conştiinţei noastre (unde au devenit defecte, din cauza „lipsei de lumină” a conştiinţei care nu s-a mai proiectat asupra lor) au fost denumite în terminologia psihologică şi spirituală, umbră, iar tot acest mecanism descris în linii mari în acest articol, a fost denumit efectul umbrei.

    Acesta este dealtfel şi titlul documentarului lui Debbie Ford despre care am vorbit în primul articol.

    Evident, subiectul este foarte vast şi în următoarele articole voi trata mecanismele „soldăţeilor”, ale umbrei, şi soluţii pentru toate acestea.

    Îţi doresc succes şi inspiraţie în depăşirea obstacolelor pentru revelarea comorilor tale interioare.

    P.S. Dacă doreşti să afli în cazul tău particular, specific, care sunt mecanismele umbrei şi în ce arii ai cei mai puternici soldăţei (pe care să îi poţi valorifica cel mai eficient în dezvoltarea şi evoluţia ta), comandă o interpretare astrologică pe astroref.ro.

Prof astrolog Daniel Iepure

carbon “ordonat” molecular | carbon “dezordonat” molecular