Etichetă: meditatie

Viziunea pe termen scurt versus viziunea pe termen lung

Daniel IepureLeave a comment

”Unei fericiri pe termen scurt îi urmează o suferință pe termen lung.

Unei suferințe pe termen scurt îi urmează o fericire pe termen lung.”

Există în aproape orice situație sau aspect al vieții o sumedenie de viziuni și puncte de vedere. Totuși, chiar dacă numărul lor este mare sau imens, ele se pot clasa foarte ușor în două mari categorii, enumerate în titlul de mai sus. Chiar dacă fiecare par să aibă avantajele și dezavantajele specifice, la o privire atentă vom vedea că doar una din aceste perspective este cu adevărat constructivă și profund benefică.

Să ne aplecăm asupra lor cu un exemplu concret: un tânăr plin de aspirații înalte, într-o sâmbătă seara. Are de făcut o grea alegere 🙂 , între a merge la discotecă sau a rămâne acasă pentru a scrie la o carte pe care o are în plan de ceva vreme.

Varianta 1, merge la discotecă, urmează ceea ce în motto-ul de mai sus este acea ”fericire scurtă”: plăcerea dansului și a beției, bucuria socializării, etc. Apoi urmează inevitabil ”suferința” pe termen lung: mahmureala de a doua zi, amânarea scrierii cărții, și tot felul de efecte secundare legate de excesul făcut în seara respectivă.

Varianta 2, rămâne acasă: apare în primul rând acea ”suferință” pe termen scurt, care este însă, de data aceasta, o suferință autoimpusă, și de fapt nu este nimic altceva decât sacrificarea unei comodități pentru un bine suprem, suferință ai cărei parametrii sunt destul de clari (el știe și resimte ”în ce se bagă”, realizează o renunțare voită și conștientă, care nu îl ia prin surprindere cu efecte necunoscute). Rezultatul, fericirea pe termen lung: portofelul și ficatul lui manifestă recunoștință pentru absența discotecii și a beției, 🙂 și mai mult, acele pagini sau capitole scrise la carte îl aduc cu un pas mai aproape de trăirea (continuă apoi) a bucuriei de a-și fi dus mărețul vis la îndeplinire.

Este evident din cele de mai sus că prima perspectivă, deși conferă ”plăcerea” comodității și ”dulceața” lipsei efortului, este una distructivă, pe termen lung. Repetată la nesfârșit, aduce doar degradare și secătuire a resurselor și a potențialităților.

A doua perspectivă însă, este constructivă și profund benefică pe termen lung. Ea are totuși acel celebru ”preț”. Spun celebru, deoarece mulți oameni de succes (indiferent că acest succes s-a manifestat în plan material sau spiritual, sau orice alt plan), au de multe ori același răspuns la întrebarea ”cum ai reușit să ai succes?”: ”am fost capabil să plătesc prețul [acestui succes]”.

Evident, nu este o plată făcută în bani, ci în efort, timp, sacrificiu sau renunțare, preseverență, sau mai bine zis este un preț plătit în acea ”suferință” voluntară, incomodă pe moment, de a te dispensa de un bine pe termen scurt (care în fond este efemer și volatil) în schimbul unui bine pe termen lung (care este trainic, profund, constructiv și calitativ superior).

Mai concret, acest preț este sacrificarea filmului de la cinema, a plimbării cu prietenii, a bârfei cu vecinu, (îndeosebi) a jocului pe calculator/telefon sau a ucigașei telecomenzi,.. și exemplele pot continua la nesfârșit.

Acest ”preț” aduce în schimb, evident, o imensă valoare. Această atitudine necesită și simultan creează în timp, anumite calități precum răbdarea, perseverența, calmul, interiorizarea, …..

Evident, nu am apucături antisociale și nicidecum nu promovez izolarea în muncă (auto-) silnică, dar din păcate, marea majoritate a oamenilor zilei de azi sunt prinși în acestă ”buclă” a activităților care nu au un scop nobil, pe termen lung, și care nu implică realizarea a ceva constructiv pentru binele semenilor.

Fiecare dintre noi avem un dar, care se exprimă în această lume sub forma menirii, acel ceva pe care numai și numai noi (fiecare dintre noi) am putea să îl facem, și la urma urmei, din anumite puncte de vedere mai profunde, este chiar motivul ființării noastre în această lume. Nu cred că mai este necesar să pomenesc faptul că un procent îngrijorător de oameni nici măcar nu își cunosc această menire sau nici măcar nu își pun problema unor acțiuni îndreptate spre găsirea (și apoi realizarea) ei. Dar în schimb, exact acești oameni sunt cei care își fac timp pentru diverse activități care procură astfel de ”fericiri” mai mici sau mai mari, și în rarele momente cheie, de bialnț, se întreabă totuși: ”în profunzime, și în ansamblu, viața mea de ce nu este fericită?”

Ei bine, există un principiu conform căruia putem merge noaptea sute de kilometri cu doar cei aproximativ 100 de metri de bătaie a luminii farurilor. Pentru că orice drum în acest plan al Creației se desfășoară progresiv, și se ”țese” neîncetat tocmai pe baza alegerilor noastre. Acest principiu afirmă că întotdeauna (absolut întotdeauna, fără nicio excepție) știm ce să facem pentru următoarea treaptă a evoluției noastre. Vedem acei 100 de metri în față. Intuim care este cea mai potrivită acțiune în acel moment pentru a crește în plan spiritual, sau pentru a ne revela menirea. Negarea acestor lucruri se desfășoară la modul real pe fondul unei lipse de sinceritate cu noi înșine și pe fundalul unei stări de victimizare.

O modalitate sigură pentru a face pași concreți pe calea evoluției noastre și a descoperirii menirii, o consituie atitudinea în care sacrificăm micile plăceri ale vieții (sau măcar excesul acestora) pentru marile aspirații. Se dezvoltă astfel interior o atitudine de ”război” împotriva mediocrității, a lenei, a ignoranței, …. pentru că toate acestea se ascund întotdeauna sub acel veșnic ”mâine”, sub acel confort de moment, și sub acele scuze ieftine pentru care nu începem să acționăm exact în acel moment.

Mult succes în a sacrifica comoditatea pe termen scurt pentru aspirațiile pe termen lung.

The Shadow Effect – Efectul Umbrei (1)

Daniel IepureLeave a comment

          Fiecare dintre noi are o ”umbră” alcătuită din toate aspectele renegate sau respinse din noi înșine. Calitățile care nu și-au găsit locul adecvat în noi, de obicei din cauza unei educații lipsite de principii spirituale, s-au transformat în ceea ce numim, generic, defecte. Energia lor, nefiind gestionată într-un mod propriu, se întoarce împotriva noastră, și ne dăunează în loc să ne ajute. Ele sunt cauza pentru care viața noastră devine sumbră, de ele ne lovim autnci când ea devine ori banală, ori plină de probleme în loc să cunoaștem succese și miracole la tot pasul.

          ”The Shadow Effect” – ”Efectul umbrei” este un documentar care tratează acest aspect. Înțelegerea, asimilarea și aplicarea constantă a principiilor cuprinse în el transformă inevitabil calitatea vieții noastre. Îi dă culoare, strălucire și fericire.

          Link oficial:   http://theshadoweffect.com/

          Link imdb:   http://www.imdb.com/title/tt1548638/

          Link youtube cu subtitrare ro:  https://www.youtube.com/watch?v=qdIbntGr7yI

          Link pentru subtitrare în limba română:   http://www.mediafire.com/?20uc8xhcnc9bdk8

          Câteva cuvinte despre documentarul “Efectul Umbrei”:

         Cei care cunosc cartea “Partea întunecată a căutătorului de lumină” sau alte cărţi scrise de Debbie Ford îşi pot face o idee despre însemnătatea acestui documentar şi despre cât de util poate să fie în transformare şi evoluţie.

            Viziunea propusă de film este una holistică şi integratoare. Deoarece majoritatea dintre noi nu am fost învăţaţi cum să gestionăm în mod folositor energiile şi situaţiile negative, ne-am creat în timp obiceiul de a fugi de ele, sau de a ni le reprima. Totuşi, dacă vrem să fim mai compleţi, mai iubitori, mai aproape de Dumnezeu, este necesar să avem o altă abordare a acestora, și a vieţii în general. Și nu la un mod superficial, ci, efectiv, să trăim în alt mod şi să simţim altfel viața, exact aşa cum este ea, acceptând-o, fiind cu braţele deschise către orice lucru care ne vine şi pe care încă nu îl putem controla. Pe scurt, să iubim cu toată fiinţa lucrurile pe care le vedem bune, să ne îndreptăm cu totul spre ele, şi în acelaşi timp să nu fugim din faţa lucrurilor pe care le considerăm rele, ci să le gestionăm în aşa fel încât, în final, ele să ne ajute să fim şi mai buni.

            Apropiindu-ne de Dumnezeu nu trebuie neapărat să ne forțăm să fim mai buni, ci mai degrabă să  urmărim într-un mod sincer să fim compleţi şi totali. Şi tocmai acest efort este cel ce ne va face mai buni, pentru că sufletul îşi ştie singur drumul către Dumnezeu; urmându-l, el ne ve duce acolo unde ne dorim cu adevărat să fim, ba chiar şi mai mult.

            Acest film aduce un punct de vedere care uneori poate fi greu de înţeles, alteori şocant. Touşi, orice minte deschisă şi orice suflet curat vor simţi şi vor înţelege ideea de bază a acestuia. Să nu uităm că Dumnezeu a creat tot ceea ce există: şi ceea ce numim bine, şi ceea ce numim rău, şi ceea ce numim rai, şi ceea ce numim iad…

            Recomand cu drag “Efectul Umbrei” tuturor celor care au ajuns în viaţă la situaţii limită şi au căzut înainte de a se ridica, tuturor celor care s-au simţit sau se simt neputincioși în fața vreunei situații, tuturor cărora disperarea le-a făcut la un moment dat cu ochiul, şi de asemenea, fiecărui căutător spiritual autentic.

            “Atenţie”, este un documentar care poate schimba destine!

            Vizionare inspiratoare!

Prof astrolog Daniel Iepure

Sunt o parte a Marelui Tot – despre menire (2)

Daniel IepureLeave a comment

    Acest articol are rolul de a ne trezi atenţia cu privire la un alt adevăr aparent ascuns, dar care se află la lumina oricărei conştiinţe treze: o paradigmă mult mai vastă asupra vieţii şi funcţionării noastre ca oameni.

    Suntem, fiecare dintre noi, „celule” în diferite niveluri crescânde ale „trupului” ierarhiei universale: familie, comunitate, localitate, ţară, umanitate, galaxie, Cosmos, Creaţie (planul fizic împreună cu toate planurile energetice de Manifestare).

adevarulascunslalumina parte tot

    Ce înseamnă asta? În primul rând, înseamnă că nu suntem singuri! (ar fi un bun subiect de meditaţie cel care se află în vreun moment de suferinţă…). Chiar şi fără a avea acces perceptiv la nivelurile energetice ale Creaţiei, constatăm cu uşurinţă că nu putem fi niciodată în totalitate izolaţi faţă de sistemul în care funcţionăm.

    Nivelul actual de dezvoltare al conştiinţei umane, este unul bazat pe individualitate (personalitate, ego, şi alte denumiri în funcţie de context). Însă această perspectivă este din anumite puncte de vedere orientată în sens invers legilor divine ale manifestării.

    Dumnezeu a creat totul exact aşa cum se aude (citeşte) aici: precum un tot: funcţional, organic şi sistematizat. Chiar dacă este alcătuit din miriade de părţi, acestea sunt părţi, şi prin urmare nu se pot izola în totalitate faţă de sistemul din care fac parte. Şi nici nu este cazul…

    Un bun exemplu sunt degetele mâinii care, deşi oarecum separate în inidividualitatea lor de degete, ele nu sunt de fapt decât extensii ale mâinii, şi nu pot funcţiona fără de aceasta (precum şi noi suntem „extensii” ale lui Dumnezeu şi nici măcar nu ne putem concepe existenţa, separată de Creator).

    Pentru buna (chiar perfecta) funcţionare a acestor părţi în totul de ansamblu, El a creat şi anumite Legi-Principii, care guvernează şi ordonează totul. Aceste principii, împreună cu imposibilitatea de izolate totală, sunt două aspecte interdependente: legile Universului ne „îndeamnă” sau chiar ne „forţează” să conlucrăm cu exteriorul (cu ceilalţi, cu alte aspecte, fiinţe sau niveluri ale Creaţiei) şi în acelaşi timp comunicarea, conlucrarea şi conectarea noastră cu orice din exterior se face pe baza acestor legi şi generează armonie doar atunci când aceste legi sunt respectate.

    Putem deduce uşor din acest punct de vedere că noi de fapt avem un loc mai mult sau mai puţin „prestabilit” în tot acest angrenaj, şi că în Creaţia lui Dumnezeu „nu suntem de capul nostru”. (Este un subiect foarte vast pe care îl voi integra într-un set mai amplu de articole, cu subiecte precum liberul arbitru, menirea, şi altele). Pe scurt, şi pentru acum , voi preciza doar că legătura dintre noi şi sistemul în care ne aflăm este realizat dintr-un anumit punct de vedere de manirea noastră.

    Revenind la exemplul cu degetele, putem să îl extindem la organe. În totul coeziv al anatomiei şi fiziologiei omului, fiecare organ joacă un anumit rol. Adică are o anumită menire. Pentru ca totul să funcţioneze armonios, organele trebuie să funcţioneze la parametrii precişi şi optimi. Altfel apare boala. Sau moartea.

    Ce se petrece cu un organ sănătos? Funcţionează la locul lui şi face o anumită sarcină pentru bunăstarea armonioasă a ansamblului corporal.

    Ce se petrece cu un om „sănătos” din punct de vedere al rolului său în societate/umanitate/Creaţie? Funcţionează la locul lui şi realizează o anumită menire pentru armonia de ansamblu a sistemelor superioare în care este precis integrat (sau mai bine zis, divin integrat).

    Şi precum un organ care primeşte la locul lui toate cele necesare pentru a-şi face treaba, la fel un om, dacă se află integrat acolo unde este armonios necesar, preimeşte la rândul lui de la Univers tot ce are nevoie pentru a-şi face menirea. Altfel spus, nu duce lipsă de nimic.

    Toate situaţiile de dizarmonie, eşec, lipsă, frustrare, neajuns, rău, suferinţă, se petrec din cauza lipsei de „aliniere” dintre om şi ansablul din care face parte. Altfel spus, din cauză că nu îşi face menirea.

    Imaginaţi-vă doar, un organ care o ia razna la fugă prin corp, pentru că aşa i s-a pus lui pata, sau pentru că aşa consideră el că este bine (fără să îi pese de exterior), sau pentru că a fost împins din cine ştie ce suferinţă… Poate vreo „suferinţă din dragoste” pentru un alt organ…

    Deşi nu vedem asta cu ochii fizici, situaţia este simultan la fel de ironică şi la fel de gravă şi pentru om. Ruperea de Dumnezeu, trăirea în afara menirii şi în afara fluxului binelui şi bunăstării sunt realmente „boli” dintr-o perspectivă spirituală. Iar în contextul actual al omenirii, dizarmoniile de tot felul au ajuns să fie considerate ca fiind fireşti, iar „lupta pentru supravieţuire, ceva la ordinea zilei…

    Dar pentru că noi nu „trăim doar pentru a plăti facturi şi pentru a muri”, adică nu existăm doar pentru noi înşine, este binevenit şi chiar stringent necesar să funcţionăm în armonie cu locul nostru dat de Dumnezeu şi primit „cu dragă inimă” de sufletul nostru, să ne trezim din punct de vedere spiritual, şi să ne realiză menirea.

    Putem începe întotdeauna (cum este de altfel şi firesc), de la locul în care ne aflăm şi să simţim cu inima dacă ceea ce suntem şi ceea ce facem este „aprobat” de inima noastră, de intuiţia noastră, de aşa zisa voce a sufletului.

    Nu este cazul întotdeauna să creştem pe vreo anumită treaptă ierarhică a lumii în care ne aflăm, dar este necesar să aducem un plus de calitate şi valoare exact acolo unde aflăm, iar acest lucru ne va aşeza spontan şi armonios, poate progresiv, către locul care ne aparţine.

    Revenind la exemplul anatomic, creierul şi colonul (spre exemplu) au fiecare locurile lor foarte bine stabilite şi ar fi un dezastru dacă ar face schimb de roluri. Sau de locuri… Precum la fel de dezastruos ar fi să existe o societate în care să fie doar regi şi niciun cavaler, sau doar cavaleri fără niciun rege.

    Revenind la exemplul de la început, cu cel care suferă din singurătate, se spune că pentru a învinge depresia este suficient să dăruieşti ceva: zâmbet, floare, cadou, serviciu, sau cu atât mai mult o acţiune în conformitate cu propria menire. Acest gest, în aparenţă mic, pune în funcţiune legi foarte importante ale Universului, şi are o caracteristică aparte: îl scoate pe om din limitele sale şi îl orientează către ansamblul din care face parte. De aceea şi efectul lui este atât de special.

    Vă doresc tuturor suuces dumnezeiesc în aflarea şi în punerea neîntârziată în practică a menirii pe care o aveţi.

Prof astrolog Daniel Iepure

Următorul articol.