Nu, nu este o blasfemie, expresia de mai sus. Este o afirmaţie ironică, dar pe care o rostesc nu cu ironie, ci cu tristeţe. Au venit vremurile prezise de Einstein: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai presus decât relaţiile umane. Lumea va avea o generaţie de idioţi.”
Cum s-a ajuns la acest dezechilibru şi ce stă de fapt la baza lui?
Pentru a începe direct cu concluzia, societatea de azi se confruntă cu un dezechilibru major între evoluţia tehnologică şi evoluţia (care de fapt este o involuţie) intelectuală / morală / spirituală. Intelectul şi moralitatea, la modul profund şi autentic, sunt de fapt expresii specifice ale evoluţiei spirituale, aşa că voi trata în continuare acest subiect din această perspectivă, aşa cum el de fapt este: o problemă (/criză) de natură spirituală a umanităţii contemporane.
De ce este aceasta o criză spirituală?
Evoluţia spirituală este măsurată de gradul de trezire şi expansiune al conştiinţei. Aceasta înglobează atât legătura cu Dumnezeu, cât şi raportarea la realitatea exterioară. De fapt evoluţia însăşi este măsura deconectării de legătura inconştientă (şi iluzorie) cu exteriorul în favoarea consolidării conştiente cu interiorul fiinţei (unde este pas cu pas revelată natura divină a fiinţei umane).
În lipsa unei legături conştiente cu interiorul (în lipsa unei conştiinţe treze relativ la toate aspectele vieţii), viaţa este „nevoită” să conţină acea doză cruntă dar salvatoare de suferinţă, care (după cum bine ştim), ne face să ne punem întrebări cu miez / existenţiale, ne împinge să judecăm mai profund şi în cele din urmă, ne mobilizează, ne face să acţionăm (paradoxal, aproape) tocmai în direcţia ieşirii din ea.
În cazul în care fiinţa este suficient de trează asupra menirii ei, asupra importanţei timpului limitat în această viaţă, asupra necesităţii stricte de a respecta principiile divine ale vieţii şi ale firii, viaţa nu mai are „motiv” să ne „împingă forţat” de la spate, deoarece în acest caz suntem suficient de maturi spiritual încât să alegem să ne mişcăm singuri, adică ne manifestăm volitiv liberul arbitru în direcţia cea mai potrivită şi mai armonioasă în cadrul ansamblului Creaţiei. Acesta este, plastic vorbind, motivul pentru care „înţelepţii nu suferă”, sau mai bine zis se află deasupra dualităţii fericirii limitate şi a suferinţei.
Ei bine, până la acel nivel, o oarecare „fricţiune” neplăcută din partea vieţii este necesară pentru omul ignorant, astfel încât viaţa individuală şi chiar umanitatea însăşi, să înainteze şi să evolueze. Ca un contraexemplu edificator, urmăriţi personajul Borel din filmul „In time” care, având o viaţă destul de grea, totuşi, în momentul în care a primit o mică avere, a consumat-o pe alcool până la auto-distrugere. Nu zic că suntem toţi alcoolici, dar, câţi dintre noi ar munci la fel de conştiincios având tot ceea ce ne trebuie, fără a fi mânaţi de vreo motivaţie sau presiune din exterior? Câţi ne-am mai oferi darul pe care îl avem, lumii (mă refer la menirea individuală)? Câţi am face ceva profund constructiv, în mod constant?
De altfel, aceste întrebări (sau situaţiile corespondente lor), în cazul în care sunt sincer abordate, pot servi ca un bun barometru al evoluţei noastre. Dar să revenim la subiect.
Viaţa este grea pentru cel care nu a atins o anumită desăvârşire spirituală (pe baza căreia ar evolua singur), tocmai pentru a-l pune în mişcare. Iar tehnologia face viaţa uşoară. Lucru foarte bun în sinea lui, dar… oamenii care utilizează tehnologia apreciază cu adevărat acea viaţă uşoară prin valorificarea tehnologiei la maxim în modul cel mai înalt şi mai util cu putinţă? Pentru că dacă nu, acea aparentă uşurinţă nu aduce nimic bun la modul profund, dimpotrivă.
Tehnologia este rea? Nu!
Oamenii sunt cei defazaţi în cazul în care „combinaţia” dintre ei şi tehnologie generează un rezultat negativ! Tehnologia este neutră, precum toate instrumentele: binele sau răul rezultat vin din intenţia sau orientarea omului care le foloseşte, şi nu din ceva intrinsec lor: cu un cuţit se poate tăia şi pâine, se poate tăia şi o fiinţă vie. Cu ajutorul progresului tehnologic putem fi racordaţi şi la cele mai tari bârfe, dar şi la cele mai profunde cunoştinţe.
Acum putem să călătorim în câteva ore oriunde, putem să vorbim pe video aproape oriunde în lume şi să ne alinăm dorul de cei dragi, avem tone de informaţii la distanţa spaţială şi temporală a unui click (şi nu a orelor petrecute în biblioteca din celălalt colţ al oraşului), în lume se fac zilnic mai multe fotografii decât s-au făcut ani sau decenii după inventarea fotografiei, şi putem realiza filme de aceeaşi calitate tehnologică precum cele de acum câţiva zeci de ani, dar folosind aproape doar telefonul din buzunar, în locul echipamentelor care costau o avere şi erau inaccesibile omului de rând.
Beneficiile avansului tehnologic nu pot şi nu ar trebui să fie negate. Totuşi, prăpădul adus de el este pe măsură pentru că tehnologia nu este în totalitate „în mâinile” conştiinţei noastre. Oare câţi dintre noi facem mai mult (sau chiar exclusiv) lucruri constructive cu laptopul şi cu smartphone-ul? Mă refer la lucrări de artă, informare, munci de creativitate superioară, etc, în locul dicuţiilor sterile, a socializării deşarte, şi a bârfitului pe reţelele aproape expres create în acest sens?
Pauză de conştientizare…
Soluţia: evoluţia spirituală
Aparent nu există soluţii în faţa acestei maladii, şi într-adevăr, soluţia reală poate veni doar din interior: cei care se află în această situaţie trebuie să găsească prin efort individual şi aspiraţie (dorinţă profundă) ceva care să conteze mai mult decât plăcerea impulsivă care însoţeşte dependenţa de „binefacerile” tehnologiei.
Procesul de soluţionare este similar cu cel al vindecării dependenţei de droguri: oprirea forţată sau venită din exterior, doar acumulează tensiune în fiinţa dependentului, tensiune care, în momentul eruperii, se poate manifesta mai crunt decât înainte. De aceea este necesar ca soluţia să aibă o sursă interioară. Este necesar ca puterea de cuprindere a conştiinţei să „acopere” acest fenomen, astfel încât el să nu preia frâiele fiinţei noastre şi să o conducă spre degradare şi autodistrugere.
Vorba unui profesor îndrăgit, „if you are not smart enough, the smartphone will outsmart you” (dacă nu eşti suficient de inteligent (/înţelept), telefonul inteligent va deveni mai inteligent decât tine). El zicea că, dacă ar fi implementată înţelept, tehnologia ar fi accesibilă fiecăruia pe bază de test de inteligenţă individual, astfel încât fenomenul de mai sus, în care dispozitivul devine stăpânul utilizatorului, să nu poată să aibă loc. Deşi ideea pare şocantă la prima vedere, şi pare că ia din libertate, oamenii ar fi astfel motivaţi mai degrabă să îşi dezvolte propriile capacităţi şi să îşi expansioneze propria conştiinţă, decât să îşi ofere pe nesimţite, în timp, aceeaşi libertate, dependenţei de vreun gadget.
Mecanismul acestei maladii a dependenţei de tehnologie se aseamănă oarecum cu efectul minţii necontrolate (mentalul inferior) asupra spaţiului conştiinţei, pe care îl umple în mod automat, fără încetare, creând o lume întreagă de stări antagonice şi agitate, toate acestea având un fel de „efect magnetic” asupra conştiinţei insuficient trezite: o atrag în acest „joc”, şi o ţin apoi prizonieră acolo (astfel este creat şi egoul ca „înlocuitor” al conştiinţei libere a sufletului treaz). Dar, de îndată ce (în urma practicii spirituale sau a Graţiei divine) omul atinge o anumită stare superioară de conştiinţă, mintea sa se linişteşte de la sine, şi o împlinire / pace de nedescris apare pe fundal (cel puţin în acel moment), iar aceasta este cu mult mai presus decât plăcerile pale ale stărilor tranzitorii. La fel, fericirea profundă simţită în meditaţie (de exemplu), aşa simplă şi „ne-sofosticată” cum este ea, întrece cu mult în calitate beneficiile obţinute de pe urma folosirii unor mijloace externe, oricât de tehnologizate şi interesante ar fi acestea. „Viaţa bate filmul”: ea ne poate oferi mult mai mult decât o realitate virtuală.
Se spune că „mulţi se împiedică de iluminare dar apoi se ridică şi merg nestingheriţi mai departe”. În timp ce această vorbă îşi are realitatea şi aplicabilitatea ei, se ştie că experimentarea unei realităţi spirituale deschide celui care o trăieşte un nou univers şi o nouă perspectivă, iar el, dintr-un anumit punct de vedere, nu va mai fi niciodată la fel ca până atunci. O astfel de experienţă atinge sufletul atât de profund încât „gustul” rămas în conştiinţa celui care o experimentează nu poate fi nicodată egalat de vreo experienţă exterioară, şi nicio experienţă exterioară nu va fi vreodată capabilă să îl împlinească la fel de profund.
Este stringent necesar ca în faţa acestui iureş de informaţii / energii / stimuli plăcuţi pe termen scurt dar inutili şi distructivi pe termen lung, omul să se fortifice şi chiar să se prevină în mod proactiv prin ancorarea conştiinţei sale în ţeluri înalte, în trăiri superioare / iluminatorii, şi prin angrenarea sa în activităţi spirituale sau măcar constructive pe termen lung.
Acesta este poate cel mai bun leac împotriva fenomenului de irosire a vieţii şi a energiei prin mijloacele tehnologice avansate: avansarea (evoluţia) noastră ca şi creaturi conştiente, de la stadiul uman, cu limitările lui, spre stadiul divin, dătător de înţelepciune şi fericire constantă.
Explorarea lumii interioare, împreună cu minunăţiile ei, înlocuieşte progresiv tentaţia automată şi vicioasă a utilizării tehnologiei cu o utilizare conştientă, cumpătată şi constructivă. În acest fel respectăm porunca biblică de a ne dezvolta şi de a umple cu prezenţa noastră lumea încojurătoare, care ne este dată de Dumnezeu, şi nu „realitatea” virtuală.
Apropo, am ales în titlu folosirea Facebook-ului (deşi paradoxal, sunt şanse ca să citeşti acest articol tot ca urmare a unei postări pe această reţea) pentru că fenomenul descris aici s-a agravat în special pe baza utilizării fără discernământ a reţelelor de socializare, şi nu neapărat a internetului însuşi. Internetul are şi el de toate, bune şi rele, precum orice alt lucru, dar nu exploatează chiar atât de amplu slăbiciunile umane care creează dependenţă. Imaginaţi-vă unde ar ajunge omenirea, dacă tot timpul petrecut inutil online ar fi utilizat de exemplu pentru studiu şi lectură – Internetul are din plin şi din acestea.
Aşadar, creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi Pământul – este infinit mai frumos decât orice creaţie umană.
Vă doresc o relaţie cât mai profundă cu Dumnezeu şi una cât mai constructivă cu tehnologia.
Prof. astrolog Daniel Iepure
