Lună: octombrie 2019

Greul nu este un criteriu – despre suferinţă (1)

Daniel IepureLeave a comment

    Este greu… Şi ce dacă?

    Când am fost mici mici de tot (exact atunci când în fiinţa umană se formează obiceiurile şi tiparele comportamentale de tot felul, mama noastră, în sincera şi fireasca ei iubire şi compasiune, ne-a învăţat să nu punem mâna pe plită. Pentru că arde…

    Totuşi, în acest firesc gest de conservare a integrităţii fizice, se ascunde una din cele mai mari piedici ale evoluţiei omului, şi anume tendinţa de a traduce această atitudine de conservare şi la nivel emoţional/interior. Iar asta, din punct de vedere spiritual, este marea „crimă” în care este „ucisă” tocmai evoluţia şi ascensiunea noastră.

    În timp ce la nivel fizic tendinţa de a ne feri de suferinţă (de orice ne cauzează durere şi vătămare fizică) este una utilă şi absolut necesară, la nivel emoţional această tendinţă are un efect exact opus: în loc să ne protejeze integritatea, ne „protejează” de reintegrare. Adică ne fereşte de readucerea în fiinţa noastră a anumitor „părţi” lipsă, a anumitor lecţii de învăţat, a anumitor energii sau atitudini care ne înalţă, fiind extrem de utile pe termen lung, chiar dacă sunt neplăcute pe moment.

frica de suferinta

    Este binecunoscut faptul că la nivelul actual de dezvoltare spirituală, umanitatea funcţionează preponderent pe nivelul egoului (al „simţului” individualităţii). Acest nivel este caracterizat printre altele de separare şi autoprotecţie. Adică egoul are tendinţa de a genera în fiinţa noastră sentimentul că suntem separaţi, deconectaţi de realitatea exterioară şi apoi de a păstra cu orice preţ acest status-quo.

    Din această perspectivă, orice demers evolutiv, care presupune implicit şi un efect de expansiune al conştiinţei, de dilatare, implică tocmai părăsirea acelui status quo impus de ego (şi a tuturor limitărilor aferente). Concluzia evidentă (atât din logică, dar mai ales din experienţa practică) este că egoul se opune transformării.

    Astfel, el induce deseori acea stare caracteristică de suferinţă şi de greu ca răspuns în faţa creşterii noastre spirituale. Suferinţa este astfel, de cele mai multe ori, nimic altceva decât efectul forţei de opoziţie a egoului în faţa transformării.

    „Singura cale de a transforma suferinţa este de a o accepta. Dacă o accepţi, atunci îi poţi scăpa. Evitarea suferinţei este ea însăşi suferinţă – acesta este un mare secret.” – Robert Earl Burton, Amnitirea de Sine

    Suferinţa (în forma în care o cunoaştem marea majoritate dintre noi) derivă de fapt din fuga de suferinţă, deoarece, în momentul în care ne decidem (într-un avânt emoţional aşa-zis „sinucigaş”, adică acel avânt în care renunţăm să ne mai protejăm cu orice preţ punctul limitat de vedere în faţa „presiunii” vieţii) să nu mai fugim de suferinţă, ea se transformă în altceva. Acest altceva nu are un cuvânt anume, şi poate să fie numit la fel de bine, tot suferinţă, dar din acest punct înainte, suferinţa în forma în care a fost ea percepută mai devreme încetează să mai fie distructivă, şi este precum un avion care, fără să îşi oprească motoarele (şi tensiunea din ele), se întoarce în direcţie opusă, având aceleaşi caracteristici de deplasare dar un scop total diferit şi o perspectivă total opusă celei anterioare – suferinţa nu mai chinuie acum, ci înalţă.

    Am putea aşadar să numim acest fenomen suferinţă utilă, sau constructivă, şi exact aceasta este caracteristica ei: deşi doare în continuare, nu mai face rău. Deşi apasă, nu mai macină. Deşi e în continuare incomodă, sentimentul de integritate interioară nu mai este afectat, ci consolidat. Iar această mare diferenţă ţine strict de atitudinea noastră în faţa aşa zisei suferinţe pe care ne-o „livrează” viaţa în neîncetata ei mişcare către (auto-)perfecţionare: dacă suntem pasivi şi ne victimizăm, suferinţa macină şi ne consumă (arătându-ne de fapt că procedăm greşit), iar dacă avem o atitudine activă, frontală şi pătrunzătoare, ea începe să ne reveleze conştientizări, lecţii, pe scurt – evoluţie.

    „Când te afli la sfârşitul unei încercări majore, îţi dai seama, având mai multă înţelegere, că nu ai pierdut decât iluzii.” – Robert Earl Burton, Amnitirea de Sine

    Această situaţie este foarte bine ilustrată de poza de mai jos: pentru a te sculpta într-o formă mai armonioasă şi mai agreabilă, este necesar să foloseşti un instrument care pe moment îţi produce o anumită durere – durerea inerentă a remodelării propriilor limite.

    Atenţionare

    Evident, în cele de mai sus nu m-am referit la situaţia, în care se află unii oameni, de a căuta suferinţa de dragul suferinţei, şi de rămâne în ea fără ca la scurt timp după aceea să apară, măcar interior şi parţial, semne ale evoluţiei şi transformării. Analogic cu poza de mai sus, nu este vorba despre situaţia în care ne tăiem inutil cu dalta, acolo unde nu este necesar, doar de dragul durerii.

    Această atitudine este una nefast receptivă, în care resorturile atitudinale pozitive şi stenice nu sunt „la lucru” şi lipsa lor trădează în fond o formă ascunsă de masochism.

    „Adevărata durere nu este o emoţie negativă, atunci când este dublată de stăpânire şi linişte.” – Robert Earl Burton, Amnitirea de Sine

    Atitudinea vizată în acest articol este una decuraj autentic, bazat pe încredere profundă în forţele armonioase interioare, şi nu este similară cu aceea de „aruncare inconştientă în gura lupului”, ci se aseamănă mai degrabă cu lupta scurtă, directă şi eficientă a lui David împotriva unui aparent Goliath, care sperie doar pe cei slabi de caracter, pe baza unei aparente asocieri dintre anumite caracteristici de ordin fizic, vizibil (aici, mărimea) şi adevărata sa capacitate.

    Aşadar, în faţa unei situaţii care în mod evident nu este comodă, (şi mai ales atunci când îi prevedem efectele benefice pe termen lung) cea mai înţeleaptă atitudine este aceea de a elimina greutatea din criterii, în alegerile pe care le facem.

    Este greu? Şi ce dacă?

    Merită sau nu? Este util şi înălţător sau nu? – Aceasta contează cu adevărat. Acesta trebuie să fie criteriul suprem în funcţie de care să ne desfăşurăm apoi alegerile şi acţiunile.

    Vă doresc alegeri înţelepte, inspirate de o autentică încredere în forţele proprii.

Prof. astrolog Daniel Iepure

            P.S. Pentru a afla condițiile tale specifice de declanșare și transcendere a suferinței, poţi apela la o consultaţie astrologică.

Scrisoare către Tesla

Daniel IepureLeave a comment
scrisoare tesla

    Dragă Tesla,

    Sunt Daniel, un om care a văzut lumina zilei la aproape jumătate de secol după ce tu ai încetat să o mai vezi, şi îţi scriu aceste rânduri în contextul unei munci de a trezi oamenii la realitate (eventual chiar la realitatea spirituală) la mai bine de 80 de ani după ce şi tu duceai efortul de a le aduce o viață mai bună prin invențiile tale.

    Din păcate, am veşti cam proaste pentru tine:

    Din lucrările tale, majoritatea distruse de „mai marii” lumii în care ai trăit şi tu, a rămas forte puțin, suficient doar cât să ştim cine ai fost şi ce ai făcut bun pe aici pe Pământ. În timp ce unele lucruri de bază precum curentul alternativ, laserul şi bobina care îți poartă numele au „scăpat” folosinței generale, şi ele ne fac acum, astăzi, viața mai uşoară, altele, cele mai interesante, au fost date uitării.

    Maşina aia a ta, meseriaşă, care mergea fără să scoată niciun sunet şi nu consuma niciun fel de energie din lumea fizică, nici măcar curent electric „de la priză”, ți-au furat-o la doar câteva ore după ce ai plecat de printre noi. Cu greu, abia la 60-70 de ani după aceasta, încep să circule pe străzile noastre maşini electrice (apropo, cea mai celebră marcă îți poartă cu emfază numele…), cu o autonomie ridicolă , cel puțin în comparație cu a ta. Şi asta după ce în anii 90, în California, au fost casate şi distruse mii de maşini electrice.

    Invenția aceea a ta care alimenta wireless cu curent electric un areal întreg, precum piramidele vechiului Egipt (aspect prea puţin cunoscut, şi chiar ascuns publicului larg) a fost şi ea dată uitării. Ea subzistă acum doar în nişte articole pe net care sunt şi ele însemnate cu „pecetea” (luată şi ea în derâdere de majoritatea oamnilor) „teoriei conspirației” (care da, întoarsă pe toate părțile a ajuns să fie numită „teorie” în ciuda tuturor dovezilor de bun simț care îi stau la temelie).

    Şi să nu mă înțelegi greşit,… avem şi noi, azi, wireless, de exemplu wifi, dar transmite informații pe o rază de câțiva metri şi există studii întregi care atestă faptul că aceste dispozitive emană radiaţii nocive pentru unele funcţii biologice, şi totuşi nimeni nu se agită să le modifice, să le transforme, să le înlocuiască.

    Cam la fel stă treaba şi cu telefonia. Am şi veşti bune pentru tine: ca să vorbim unii cu alții, de un pic de vreme (vreo două decenii bune în țara mea), nu mai depindem de fir, şi avem nişte dispozitive care încă de la început încăpeau în buzunar şi ne-au făcut viața mult mai uşoară şi mai drăguță. Când ne e dor de fiinţa iubită sau de părinţi sau de copii, nu mai trebuie să fugim la cine ştie ce colţ de stradă la vreo cabină; acum putem, din mijlocul naturii, de la zeci de kilometri depărtare de oraş, să ne auzim între noi. Ba mai mult, (ţine-te bine, că asta e tare de tot!) dispozitivele din ultimii ani, sunt tot mai şi mai performante şi acum avem în buzunar procesoare mai puternice decât aveam acum 10 ani pe jumătate de birou, care fac fotografii, filmează, ne spun cum e (şi cum va fi!) vremea, putem urmări în timp real avioane pe cer (a, da, zburăm în câteva ore oriunde în lume) şi putem vedea cum arată cine ştie ce colţ al lumii, ca şi cum ne-am plimba pe acele străzi, şi acum (fascinat fiind şi eu de toate acestea) mă strădui să mă opresc, pentru că altfel aş transforma scrisoarea asta într-un roman.

    Pe un ecran luminos, clar, cât palma de mare, putem vedea toate acestea şi putem face o grămadă mare de alte lucruri care mai de care mai interesante, dar… (şi aici intervine problema) nu întotdeauna şi utile. Şi aici tocmai se naşte sub ochii mei un nou viciu, care vezi, dragă Tesla, cu peste 13 ani de studiu şi practică spirituală, mă prinde uneori şi pe mine: dependenţa de lumea virtuală. Vezi tu, se petrece exact aşa cum se îngrijora Einstein (da, cel cu care nu prea erai tu de acord şi mai făceai mişto de el când aveai ocazia): progresul tehnologic al omenirii îl depăşeşte pe cel spiritual. Şi e jalnic, acum 10 ani internetul era o escapadă din realitate către ceva interesant şi care nu puteai găsi în imediata ta apropiere; iar azi, pentru mulţi, realitatea e o escapadă din ghearele internetului folosit fără discernământ. (Vezi, din obişnuință era să şi uit să îți zic: internetul este o rețea la care se poate conecta orice calculator din lume şi face posibilă toată această interconexiune globală de date şi de informații.)

    Pentru că vezi tu, dragule Tesla, dacă mintea omului stă în continuare focalizată la bârfe şi scandaluri, şi ai la dispoziţie mii de astfel de bârfe la o apăsare de deget distanţă, natura ta morală, integritatea ta, şi nici nu mai vorbesc de orientarea ta în viaţă,… sunt greu puse la încercare. Iar dacă la mulţi oameni toate acestea nici nu există, după ce adaugi această „epidemie virtuală”, o bună parte a omenirii riscă să se transforme într-o armată de zombie. Pentru că tehnologia asta este un amplificator (ca şi bogăția, ca şi puterea): nu te face mai bun, ci scot la iveală ceea ce deja eşti şi ai în interior: dacă eşti curat, te face mai eficient şi mai util în această lume. Dar dacă ai o mică mizerie, tendinţa este să o crească şi să o transforme într-un viciu crunt care te distruge încet, lent şi pe nevăzute, din interior. Câte lucruri bune şi frumoase ar putea face toţi aceşti oameni în tot acest timp? Şi dacă sunt egioşti şi nu au înțeles că lumea aceasta se bazează pe interacțiune, ca un ecosistem, ar putea face toate acestea nu pentru altcineva, ci măcar pentru bunăstarea lor, pentru propriul lor colţişor din această lume; dar pe termen lung şi pentru zilele care vor urma în viaţă, nu pentru o plăcere răsuflată de moment, de care nici nu îți mai aminteşti peste 3 zile.

    Apropo de asta, tocmai s-a dat o lege în ţara mea, că nu mai este voie să pui mâna pe acel dispozitiv cât timp conduci; pentru că au fost deja atâtea accidente din cauză că oamenii conduceau dar erau atenţi la cine ştie ce tâmpenie inutilă care rula pe ecranul lui…

    Ştii şi tu bănuiesc (am auzit că stăteai bine la capitolul spiritualitate) că lumea exterioară este prin natura ei, din punct de vedere ultim, o iluzie care înlănţuie conştiința sub aparenţa simţului realităţii. Ei bine, cu acest fenomen al realităţii virtuale, suntem traşi încet încet într-o lume care nu mai este nici măcar pe atât de “reală” ca şi ”realitatea”, lume din care în momentul în care ne trezim vedem şi mai clar efectul nociv al ghimpelui otrăvitor pentru conştiinţă care poartă numele de iluzie.

    Şi dacă încă mai poţi citi şi nu plângi deja de tristeţe, urmează cireaşa de pe tort: în cel mai mare stat al lumii (ca număr de locuitori), deja inteligenţa articifială este folosită pentru a ţine evidenţa întregii populaţii sub forma unei note (da, ai citit bine, se dă o notă fiecărui cetăţean), şi celor care au notă mică li se taie din drepturile de bază, precum circulaţia cu avionul sau un loc de muncă decent(!)… Nu îți zic şi restul detaliilor, pentru că sunt oribile (dacă ai fi printre noi ţi-aş trimite linkul pe youtube). Închisorile de azi încep să nu se mai recunoască prin gratii ci prin prezența camerelor de supraveghere, a tehnologiei exacerbate şi a dezvoltării tuturor acestora pe baza (vezi Doamne!…) protejării noastre de răufăcători şi terorişti. Trist, cum acest motiv util şi de bun simţ în sinea lui este folosit pentru a ascunde minciuni, motivaţii abjecte şi intenţii criminale.

    Şi cireaşa cireşii de pe tort… aceste tehnologii de comunicaţie sunt create ele însele pe baza unor frecvenţe radio care sunt tot mai şi mai dăunătoare de la o generaţie la alta. Deja demult oamenii care locuiesc în apropiere de antene de telefonie se plâng de tot felul de simptome şi afecţiuni, există sute şi mii de studii ale oamenilor avizaţi din întreaga lume cu privire la nocivitatea acestor tehnologii, şi totuşi mai există unii care susţin că nu există dovezi oficiale pe această temă (!!!).

   Aceasta este acum lumea în care ai fost, Tesla… Sper ca nu te-am mâhnit prea tare, pentru că din acest moment o să îţi vorbesc puţin şi despre alte aspecte.

    Încep să îmi modific paradigma, dragul meu Tesla, şi îţi zic cu toată stima şi aprecierea pentru tot ce ai făcut: cred că o providenţă superioară a făcut ca invenţiile tale să nu fie făcute publice şi progresul tehnologic să aibă astfel lentoarea pe care a avut-o (faţă de viteza pe care putea să o aibă) pentru că, iată ce face tehnologia pe actualul nivel de dezvoltare al lumi: prăpăd şi dezastru. Mă întreb eu însumi deseori, dacă implementarea tehnologiei în această formă în care există ea la ora actuală a adus mai mult bine, sau mai mult rău, conştiinței omenirii şi evoluției morale şi spirituale ale acesteia…

    Ceea ce ai adus tu acestei lumi a fost mult peste puterea ei de a asimila şi de a folosi în mod înţelept. Într-adevăr, nu există prostitor fără prostit şi după cum zicea în discursul său trezitor, unei întregi naţiuni, V (din filmul V for Vendetta), “dacă îi căutaţi pe vinovaţi este suficient să priviţi într-o oglindă”.

    Suntem noi, Tesla, noi oamenii, cei care nu am fost până acum atenţi la repercursuiunile pe termen lung a ceea ce facem în fiecare clipă. Suntem noi cei care, din cauza emoţiilor inferioare pe care tot noi nu le-am vindecat încă, am cedat în faţa manipulării, a fricii de terorism, a impunerilor de tot felul din partea celor care ar trebui să ne poarte de grijă.

    Dar ştii, există totuşi, faţă de anii trecuţi, sau mai bine zis faţă de deceniile trecute, un interes tot mai mare faţă de adevărurile punctate aici. Există tot mai mulţi şi mai mulţi care ţi-au păşit pe urme! Există inventatori care au deja maşinării care funcţionează pe baza energiei libere, free energy, exact ca şi cum funcţiona şi maşina ta. Există oameni care vorbesc public despre existenţa extratereştrilor benefici, şi despre intenţiile minunate ale acestora pentru omenire, există economişti care deja au pus la punct sisteme  economice care nu se mai bazează pe dobândă şi care nu mai folosesc banul ca pe un instrument înrobitor, există fiinţe iluminate spiritual care au făcut şcoli de spiritualitate şi care trezesc zeci şi sute de mii de oameni care îşi doresc armonie şi evoluţie, există politicieni care sunt verticali şi nu sunt corupţi. În ciuda exacerbării robotizării şi sclaviei faţă de un sistem deficient şi depravant, există tot mai mult bine, mai mult decât a existat vreodată până acum pe Pământ! Deşi nu e o majoritate din punct de vedere numeric, pentru aceşti oameni invenţiile tale merită să fie scoase la lumină, aplicate, utilizate şi puse în slujba creșterii unui Pământ paradisiac.

    Dacă ai avea posibilitatea, te-aş ruga să te reîncarnezi, pentru că acum, chiar și cu toate ororile de mai sus, o mână tot mai mare de oameni este capabilă să aprecieze invenţiile tale la adevărata lor valoare şi ar acţiona întru punerea lor înţeleaptă în aplicare şi întru utilizarea lor pentru bunăstare şi pace.

    Şi dacă acolo unde eşti ai această posibilitate, pune şi tu un gând bun Celui de Sus pentru omenirea care, aşa cum este ea în acest moment, încă creşte şi mai merită o şansă în faţa autodistrugerii.

    Sfârşit.

    ………….

    Oameni buni, treziţi-vă la relitate! Vindecaţi-vă. Căutaţi iubirea. Puneţi cu mult sau cu puţin umărul (pentru voi şi poate mai mult pentru urmaşii voştri) la creerea unei lumi mai frumoase şi mai bune, precum rândunica din parabolă, care ducea apă în cioc ca să stingă incendiul şi care răspundea în faţa ironiei suratelor cu afirmaţia: „Eu îmi fac partea”.

    Faceţi-vă partea! Oferiţi-vă exemplul personal! Astfel încât peste încă vreo jumătate de secol să nu mai existe necesitatea unei astfel de scrisori oricărui om din trecut care s-a încumetat „să ducă singur apă în cioc la incendiu”.

    Inspiraţie din inimă şi succes dumnezeiesc!

Prof. astrolog Daniel Iepure