Paradoxul zeroului

    Imediat dupa meditaţia de dimineaţă, mintea mea care tocmai fusese „pusă la respect” pentru o vreme, a scăpat „la liber” şi a început să zburde nestingherită reacţionând şi gândind cu viteza luminii tot felul de lucruri despre orice a prins la îndemână. Şi cum atenţia mea vizuală tocmai fusese atrasă de ora care avea mai multe zerouri, s-a declanşat imediat o întreagă filozofie asupra acestei cifre, şi am descoperit astfel, că ea ascunde (evident, la lumină), un mare paradox. L-am numit aici paradoxul zeroului.

    Am învăţat încă de când ne ştim că „zero nu are valoare”. Atunci, de ce ne dorim (de exemplu) un cont „cu multe zerouri”? Ne dorim un cont „cu multă lipsă de valoare”? Evident că nuuu! Dimpotrivă, în acest caz zeorul, aşa fără valoare cum se prezintă el la prima vedere, pare să adauge valoare!

    Şi pentru că orice domeniu al vieţii (din perspectiva corectă, cu bun simţ şi armonioasă) respectă legile divine ale firii şi principiile pe care este clădită Manifestarea, am căutat răspunsul la întrebarea de mai sus (cea cu contul) în funcţionarea acestor principii şi iată ce am găsit:

    Zero este simbolul nimicului, vidului, golului. Ştim însă din spiritualitate, şi mai nou şi din fizica cuantică, faptul că vidul este creator, că „în nimic se află totul”, că nemanifestarea este leagănul tuturor potenţialităţilor şi din noile descoperiri, că densitatea vidului tinde spre infinit (ăsta da paradox!). Pentru doritori, o mică „bibliografie”: documentarul lui Nassim Haramein Întregul Negru – Black Whloe, din 2011. Descoperim că de fapt între nimic şi tot există o relaţie specială care tinde din anumite puncte de vedere către… egalitate.

    La nivelul conştiinţei umane, zeroul (printre altele) simbolizează şi starea de vid mental, de lipsă a agitaţiei minţii, de „gol”, de lipsă a judecăţii, care ştim, din cărţi, sau şi mai bine, din experienţă, că este o stare extrem de specială şi valoroasă. Cum a ajuns această stare aşa de specială să fie simbolizată tocmai de cifra fără valoare?

    Am observat atunci (sau mai precis spus am primit inspiraţia) că în toate aceste cazuri, zeroul nu este singur! El se suprapune peste ceva anterior, predecesor temporal, pe o bază, pe un suport. Zerourile contului bancar mult dorit se adaugă unei cifre diferite de zero (şi astfel îi sporeşte acesteia valoarea). Starea de vid mental se aşează peste o anumită „valoare” pe care omul a dobandit-o anterior prin experienţă. Vidul universal care este sursa a tot ce se manifestă se suprapune tăcutei existenţe a lui Dumnezeu care este „valoarea supremă şi absolută”, este tot ceea ce vedem, şi tot ceea ce nu vedem, şi infinit mai mult peste toate acestea la un loc. Vidul din care se naşte totul este doar o expresie a divinităţii şi îi dă acestea valoarea şi capacitatea de a se manifesta, de a crea, de a ieşi în exterior, în Creaţie.

    În conştiinţa omului? Exact la fel. Ştim foarte bine că marile inspiraţii şi idei pe care le avem „ne vin”, ne sunt insuflate, le primim, nu le „fabricăm” noi singuri cu mintea sau cu individualitatea noastră. Ele pot să apară pe un fundal în care suntem liniştiţi, calmi, superior receptivi, adică într-o stare care este o expresie (mai mică sau mai mare) a vidului, „a lui zero”. Dar ele se suprapun întotdeauna peste ceea ce eram noi, peste ce am acumulat anterior, peste trecutul nostru, peste experienţa noastră.

    Receptarea acestor idei, de cele mai multe ori, deşi nu are a face strict cu activitatea mentală, se suprapune totuşi unei minţi (unei individualităţi) bine puse la punct, cu o experienţă vastă, sau chiar uneia care posedă o anumită stare de genialitate. Marile idei, care vin din „marele Vid/Gol” nu sunt receptate de o minte slabă, josnică, înclinată către aspecte degradante sau exclusiv materialiste.

    Altfel spus, ar fi o imensă diferenţă dacă am întreba „ce faci?” şi am primi răspunsul „nimic” de la Buddha sau Einstein pe de o parte, şi de la Tarzan sau Bulă pe de altă parte. În primul caz ne aşteptăm la o stare de Nimic (vid mental pe suportul unei trăiri profund spirituale) sau la „coacerea” unei idei geniale, pe când în al doilea caz percepem o stare de inerţie neproductivă, superficială şi larvară.

    Aşadar, fiind „locuitorii” unei lumi manifestate, chiar pregnant ancorată în manifestarea (materia fiind manifestarea dusă la extrema densitate), cel mai înţelept este să velorificăm ambele valenţe: atât Plinul, valoarea vizibilă, experienţa, cunoaşterea concretă, puterea armonioasă, exchivalente cu prima cifră a contului, cât şi Vidul, Golul, suspendarea mentală, meditaţia, rezonanţa cu lumile spirituale şi implicit cu Dumnezeu, care cresc exponenţial şi valorifică profund şi autentic fiinţa şi experienţa noastră, precum zerourile nu doar adaugă (pas cu pas) valoare, ci o înzecesc, o înmiesc, sau o fac de milioane de ori mai mare.

   Vă doresc din suflet o zi plină de valoare atât materială/concretă, cât şi, mai ales, valoare aparent goală, dar plină de sens şi îndumnezeire.

Prof. astrolog Daniel Iepure