Viziunea pe termen scurt versus viziunea pe termen lung

”Unei fericiri pe termen scurt îi urmează o suferință pe termen lung.

Unei suferințe pe termen scurt îi urmează o fericire pe termen lung.”

Există în aproape orice situație sau aspect al vieții o sumedenie de viziuni și puncte de vedere. Totuși, chiar dacă numărul lor este mare sau imens, ele se pot clasa foarte ușor în două mari categorii, enumerate în titlul de mai sus. Chiar dacă fiecare par să aibă avantajele și dezavantajele specifice, la o privire atentă vom vedea că doar una din aceste perspective este cu adevărat constructivă și profund benefică.

Să ne aplecăm asupra lor cu un exemplu concret: un tânăr plin de aspirații înalte, într-o sâmbătă seara. Are de făcut o grea alegere 🙂 , între a merge la discotecă sau a rămâne acasă pentru a scrie la o carte pe care o are în plan de ceva vreme.

Varianta 1, merge la discotecă, urmează ceea ce în motto-ul de mai sus este acea ”fericire scurtă”: plăcerea dansului și a beției, bucuria socializării, etc. Apoi urmează inevitabil ”suferința” pe termen lung: mahmureala de a doua zi, amânarea scrierii cărții, și tot felul de efecte secundare legate de excesul făcut în seara respectivă.

Varianta 2, rămâne acasă: apare în primul rând acea ”suferință” pe termen scurt, care este însă, de data aceasta, o suferință autoimpusă, și de fapt nu este nimic altceva decât sacrificarea unei comodități pentru un bine suprem, suferință ai cărei parametrii sunt destul de clari (el știe și resimte ”în ce se bagă”, realizează o renunțare voită și conștientă, care nu îl ia prin surprindere cu efecte necunoscute). Rezultatul, fericirea pe termen lung: portofelul și ficatul lui manifestă recunoștință pentru absența discotecii și a beției, 🙂 și mai mult, acele pagini sau capitole scrise la carte îl aduc cu un pas mai aproape de trăirea (continuă apoi) a bucuriei de a-și fi dus mărețul vis la îndeplinire.

Este evident din cele de mai sus că prima perspectivă, deși conferă ”plăcerea” comodității și ”dulceața” lipsei efortului, este una distructivă, pe termen lung. Repetată la nesfârșit, aduce doar degradare și secătuire a resurselor și a potențialităților.

A doua perspectivă însă, este constructivă și profund benefică pe termen lung. Ea are totuși acel celebru ”preț”. Spun celebru, deoarece mulți oameni de succes (indiferent că acest succes s-a manifestat în plan material sau spiritual, sau orice alt plan), au de multe ori același răspuns la întrebarea ”cum ai reușit să ai succes?”: ”am fost capabil să plătesc prețul [acestui succes]”.

Evident, nu este o plată făcută în bani, ci în efort, timp, sacrificiu sau renunțare, preseverență, sau mai bine zis este un preț plătit în acea ”suferință” voluntară, incomodă pe moment, de a te dispensa de un bine pe termen scurt (care în fond este efemer și volatil) în schimbul unui bine pe termen lung (care este trainic, profund, constructiv și calitativ superior).

Mai concret, acest preț este sacrificarea filmului de la cinema, a plimbării cu prietenii, a bârfei cu vecinu, (îndeosebi) a jocului pe calculator/telefon sau a ucigașei telecomenzi,.. și exemplele pot continua la nesfârșit.

Acest ”preț” aduce în schimb, evident, o imensă valoare. Această atitudine necesită și simultan creează în timp, anumite calități precum răbdarea, perseverența, calmul, interiorizarea, …..

Evident, nu am apucături antisociale și nicidecum nu promovez izolarea în muncă (auto-) silnică, dar din păcate, marea majoritate a oamenilor zilei de azi sunt prinși în acestă ”buclă” a activităților care nu au un scop nobil, pe termen lung, și care nu implică realizarea a ceva constructiv pentru binele semenilor.

Fiecare dintre noi avem un dar, care se exprimă în această lume sub forma menirii, acel ceva pe care numai și numai noi (fiecare dintre noi) am putea să îl facem, și la urma urmei, din anumite puncte de vedere mai profunde, este chiar motivul ființării noastre în această lume. Nu cred că mai este necesar să pomenesc faptul că un procent îngrijorător de oameni nici măcar nu își cunosc această menire sau nici măcar nu își pun problema unor acțiuni îndreptate spre găsirea (și apoi realizarea) ei. Dar în schimb, exact acești oameni sunt cei care își fac timp pentru diverse activități care procură astfel de ”fericiri” mai mici sau mai mari, și în rarele momente cheie, de bialnț, se întreabă totuși: ”în profunzime, și în ansamblu, viața mea de ce nu este fericită?”

Ei bine, există un principiu conform căruia putem merge noaptea sute de kilometri cu doar cei aproximativ 100 de metri de bătaie a luminii farurilor. Pentru că orice drum în acest plan al Creației se desfășoară progresiv, și se ”țese” neîncetat tocmai pe baza alegerilor noastre. Acest principiu afirmă că întotdeauna (absolut întotdeauna, fără nicio excepție) știm ce să facem pentru următoarea treaptă a evoluției noastre. Vedem acei 100 de metri în față. Intuim care este cea mai potrivită acțiune în acel moment pentru a crește în plan spiritual, sau pentru a ne revela menirea. Negarea acestor lucruri se desfășoară la modul real pe fondul unei lipse de sinceritate cu noi înșine și pe fundalul unei stări de victimizare.

O modalitate sigură pentru a face pași concreți pe calea evoluției noastre și a descoperirii menirii, o consituie atitudinea în care sacrificăm micile plăceri ale vieții (sau măcar excesul acestora) pentru marile aspirații. Se dezvoltă astfel interior o atitudine de ”război” împotriva mediocrității, a lenei, a ignoranței, …. pentru că toate acestea se ascund întotdeauna sub acel veșnic ”mâine”, sub acel confort de moment, și sub acele scuze ieftine pentru care nu începem să acționăm exact în acel moment.

Mult succes în a sacrifica comoditatea pe termen scurt pentru aspirațiile pe termen lung.