Viziunea pe termen scurt versus viziunea pe termen lung

”Unei fericiri pe termen scurt îi urmează o suferință pe termen lung.

Unei suferințe pe termen scurt îi urmează o fericire pe termen lung.”

Există în aproape orice situație sau aspect al vieții o sumedenie de viziuni și puncte de vedere. Totuși, chiar dacă numărul lor este mare sau imens, ele se pot clasa foarte ușor în două mari categorii, enumerate în titlul de mai sus. Chiar dacă fiecare par să aibă avantajele și dezavantajele specifice, la o privire atentă vom vedea că doar una din aceste perspective este cu adevărat constructivă și profund benefică.

Să ne aplecăm asupra lor cu un exemplu concret: un tânăr plin de aspirații înalte, într-o sâmbătă seara. Are de făcut o grea alegere 🙂 , între a merge la discotecă sau a rămâne acasă pentru a scrie la o carte pe care o are în plan de ceva vreme.

Varianta 1, merge la discotecă, urmează ceea ce în motto-ul de mai sus este acea ”fericire scurtă”: plăcerea dansului și a beției, bucuria socializării, etc. Apoi urmează inevitabil ”suferința” pe termen lung: mahmureala de a doua zi, amânarea scrierii cărții, și tot felul de efecte secundare legate de excesul făcut în seara respectivă.

Varianta 2, rămâne acasă: apare în primul rând acea ”suferință” pe termen scurt, care este însă, de data aceasta, o suferință autoimpusă, și de fapt nu este nimic altceva decât sacrificarea unei comodități pentru un bine suprem, suferință ai cărei parametrii sunt destul de clari (el știe și resimte ”în ce se bagă”, realizează o renunțare voită și conștientă, care nu îl ia prin surprindere cu efecte necunoscute). Rezultatul, fericirea pe termen lung: portofelul și ficatul lui manifestă recunoștință pentru absența discotecii și a beției, 🙂 și mai mult, acele pagini sau capitole scrise la carte îl aduc cu un pas mai aproape de trăirea (continuă apoi) a bucuriei de a-și fi dus mărețul vis la îndeplinire.

Este evident din cele de mai sus că prima perspectivă, deși conferă ”plăcerea” comodității și ”dulceața” lipsei efortului, este una distructivă, pe termen lung. Repetată la nesfârșit, aduce doar degradare și secătuire a resurselor și a potențialităților.

A doua perspectivă însă, este constructivă și profund benefică pe termen lung. Ea are totuși acel celebru ”preț”. Spun celebru, deoarece mulți oameni de succes (indiferent că acest succes s-a manifestat în plan material sau spiritual, sau orice alt plan), au de multe ori același răspuns la întrebarea ”cum ai reușit să ai succes?”: ”am fost capabil să plătesc prețul [acestui succes]”.

Evident, nu este o plată făcută în bani, ci în efort, timp, sacrificiu sau renunțare, preseverență, sau mai bine zis este un preț plătit în acea ”suferință” voluntară, incomodă pe moment, de a te dispensa de un bine pe termen scurt (care în fond este efemer și volatil) în schimbul unui bine pe termen lung (care este trainic, profund, constructiv și calitativ superior).

Mai concret, acest preț este sacrificarea filmului de la cinema, a plimbării cu prietenii, a bârfei cu vecinu, (îndeosebi) a jocului pe calculator/telefon sau a ucigașei telecomenzi,.. și exemplele pot continua la nesfârșit.

Acest ”preț” aduce în schimb, evident, o imensă valoare. Această atitudine necesită și simultan creează în timp, anumite calități precum răbdarea, perseverența, calmul, interiorizarea, …..

Evident, nu am apucături antisociale și nicidecum nu promovez izolarea în muncă (auto-) silnică, dar din păcate, marea majoritate a oamenilor zilei de azi sunt prinși în acestă ”buclă” a activităților care nu au un scop nobil, pe termen lung, și care nu implică realizarea a ceva constructiv pentru binele semenilor.

Fiecare dintre noi avem un dar, care se exprimă în această lume sub forma menirii, acel ceva pe care numai și numai noi (fiecare dintre noi) am putea să îl facem, și la urma urmei, din anumite puncte de vedere mai profunde, este chiar motivul ființării noastre în această lume. Nu cred că mai este necesar să pomenesc faptul că un procent îngrijorător de oameni nici măcar nu își cunosc această menire sau nici măcar nu își pun problema unor acțiuni îndreptate spre găsirea (și apoi realizarea) ei. Dar în schimb, exact acești oameni sunt cei care își fac timp pentru diverse activități care procură astfel de ”fericiri” mai mici sau mai mari, și în rarele momente cheie, de bialnț, se întreabă totuși: ”în profunzime, și în ansamblu, viața mea de ce nu este fericită?”

Ei bine, există un principiu conform căruia putem merge noaptea sute de kilometri cu doar cei aproximativ 100 de metri de bătaie a luminii farurilor. Pentru că orice drum în acest plan al Creației se desfășoară progresiv, și se ”țese” neîncetat tocmai pe baza alegerilor noastre. Acest principiu afirmă că întotdeauna (absolut întotdeauna, fără nicio excepție) știm ce să facem pentru următoarea treaptă a evoluției noastre. Vedem acei 100 de metri în față. Intuim care este cea mai potrivită acțiune în acel moment pentru a crește în plan spiritual, sau pentru a ne revela menirea. Negarea acestor lucruri se desfășoară la modul real pe fondul unei lipse de sinceritate cu noi înșine și pe fundalul unei stări de victimizare.

O modalitate sigură pentru a face pași concreți pe calea evoluției noastre și a descoperirii menirii, o consituie atitudinea în care sacrificăm micile plăceri ale vieții (sau măcar excesul acestora) pentru marile aspirații. Se dezvoltă astfel interior o atitudine de ”război” împotriva mediocrității, a lenei, a ignoranței, …. pentru că toate acestea se ascund întotdeauna sub acel veșnic ”mâine”, sub acel confort de moment, și sub acele scuze ieftine pentru care nu începem să acționăm exact în acel moment.

Mult succes în a sacrifica comoditatea pe termen scurt pentru aspirațiile pe termen lung.

Reţetă pentru consecvenţă

    Acest articol este răspunsul la o întrebare primită de curând: dacă am o reţetă pentru consecvenţă.

    Iar răspunsul meu este: da şi nu. Şi le voi explica pe fiecare.

    Mai întâi, de ce nu:

    Pentru că la fel ca orice reţetă, aceasta trebuie dusă la farmacie, „transformată” în medicament, apoi setată alarma de x ori pe zi, iar în momentul prestabilit, trebuie luat medicamentul. Iar toate acestea necesită acţiune. Acţiune pe care nimeni nu o va face în locul nostru şi nici nu este cazul! Aşa că această presupusă reţetă depinde strict de noi, şi nu există o reţetă universală prin care consecvenţa să fie miraculos „infuzată” în noi.

    Şi alături de acţiune, se mai necesită şi nişte perseverenţă. Care ţine foarte mult de obicei, obicei care ţine de caracter şi de acele aspecte cu care ne identificăm (cine suntem, sau mai bine zis, cine credem că suntem), iar toate acestea au la bază un aspect fundamental pentru întreaga noastră viaţă: starea de spirit; starea emoţională; atitudinea.

    Câtă vreme starea noastră de fundal rămâne aceeaşi, pe calea stare-caracter-obiceiuri-acţiune va apărea la un moment dat, inevitabil, un sabotaj, deoarece baza (starea) are anumite părţi slabe, corupte, viciate, anemice.

    Iar acum, după ce ne-am convins că este absolut inutil să aşteptăm pasiv vreo intervenţie exterioară sau vreun miracol, urmează…

    Da, se poate! Cum:

    Singura constanţă în Univers este inconstanţa (schimbarea) şi absolut toate aspectele punctate mai sus se află mereu într-o stare dinamică, maleabilă, transformabilă. Ba mai mult, ele se modifică în mod constant şi se autoîntreţin dacă nu se intervine asupra lor.

    Aspectul care este absolut necesar să fie înţeles, şi apoi aplicat, este acela că pentru a modifica mersul lucrurilor este necesară o intervenţie susţinută mult mai intensă decât în timpul procesului gata pornit.

    Dacă vedeţi cumva vreun om foarte împlinit care nu face mare lucru pentru ceea ce este sau ceea ce are, puteţi uşor cădea în capcana de a crede că reuşita e „ieftină” sau că dacă ne comportăm la fel de relaxat, vom avea parte de acelaşi destin. Realitatea este că acel om a făcut un supraefort la început. A plătit un preţ; preţul confortului, preţul plăcerilor pe termen scurt, preţul ataşamentului de telecomanda televizorului, etc. Precum un avion consumă de 3 ori mai mult carburant la decolare decât în timpul zborului la altitudinea de croazieră, la fel, pentru a „urni” lucrurile, este nevoie la început de acel impuls. Nu se poate altfel. Nu există excepţii, atâta vreme cât ne bazăm pe legile corecte ale firii şi ale Creaţiei.

    Inerţia există în viaţă precum în fizică: un sistem sau un corp va avea tendinţa de a-şi păstra starea actuală, de repaus sau mişcare, dacă nu se intervine asupra lui. Cei care stau, stau din obicei, cei care se mişcă şi evoluează o fac tot pe baza unui obicei. Efortul cel mare se depune la modificarea obiceiurilor, pentru că, odată îmbunătăţite, ele se vor autoperpetua mult mai uşor.

    Sunt relativ puţini cei care îşi modifică substanţial starea şi statutul, pentru că natura umană obişnuită are tendinţa de a se opune modificărilor profunde şi transformării obiceiurilor.

    Revenind la concret: este absolut necesar să depunem acest efort al transformării, dublat de încă un aspect: capacitatea oarecum „nebunească” de a nu ceda (în faţa opreliştilor). Spun „nebunească” pentru că trebuie să ai o minte nu  foarte rigidă, care să nu poată fi „convinsă” de către greutăţile care vor apărea, că ceea ce îţi doreşti este imposibil. Este ca şi cum ai spune că trebuie să fii nebun să mai crezi că poţi, după atâtea eşecuri. Şi aşa este. Ai nevoie de resurse emoţionale vaste care să te facă să continui iar şi iar (şi iar) atunci când vechile obiceiuri şi situaţii te vor doborî (pentru că asta este inevitabil).

    Nu este cazul să crezi într-un drum perfect cu o urcare constantă, ci mai degrabă în capacitatea aproape nelimitată de a continua. Este vorba despre acel „… nu ai reuşit, continuă” (când ai reuşit, continui de la sine, oricum). Robin Sharma spunea: „consecvenţa este mama măiestriei”.

    Explicaţia din punct de vedere karmic este aceea că, viaţa ne împinge oricum la evoluţie şi apelează la suferinţă atunci când este necesar – când nu ne mobilizăm noi la timp. Dacă avem noi iniţiativa, viaţa nu mai impune suferinţa necesară transformării, dar acest „preţ” o să îl „plătim” oricum prin „suferinţa” sau mai bine zis incomoditatea ce apare când renunţăm la vechi obiceiuri, la vechi energii, la limitări, etc.

    Deşi aceasta din urmă este o formă de dificultate, ea înalţă, este superioară calitativ, şi, poate cel mai important aspect, este gestionată de noi înşine, este un ingredient pe care îl folosim voluntar la creşterea şi cizelarea noastră.

    Toate acestea sunt informaţii, idei, perspective, repere. Fără punerea lor efectivă în practică, nu au nicio valoare. De aceea te invit să te „hraneşti” cu ele ori de câte ori ai nevoie pentru a-ţi înviora mintea şi motivaţia, dar apoi, treci urgent la acţiune! Spor!

Prof astrolog Daniel Iepure

            P.S. Pentru a afla aspectele tale, personalizate, de impulsionare a consecvenţei, poţi apela la o consultaţie astrologică.