Arena s-a schimbat. Tribunele, nu…

    Când eram mic şi vedeam un film cu gladiatori, mă întrista ceea ce se petrece în arenă: bătaia, măcelul, sângele. Acum, mă întristează ceea ce se petrece în tribune. Şi mai mult, mă întristează faptul că în ultimii aproximativ două mii de ani, s-au transformat doar arenele, iar tribunele,… nu.

    Evoluţia umanităţii ar părea la o primă privire evidentă: avem tehnologie, viaţă mai uşoară, şi ne bucurăm aproape majoritatea de condiţii de care acum mai multe sute de ani se bucura doar o minoritate de oameni (căldură, siguranţa şi confortul locinţei, hrana din belşug, etc).

    Dar…

    Există anumite puncte de vedere din perspectiva cărora omenirea nu a evoluat substanţial. Ba chiar a stagnat. Iar în contextul introducerii de mai sus, mă refer la tribunele arenei. La masele de oameni. Şi la ceea ce se petrece în lumea interioară a omului care nu are aspiraţii înalte şi exigenţe cu privire la el însuşi.

    Ce se petrece în arenă?

    Într-adevăr, oamenii nu se mai măcelăresc, ci se „joacă” – exemplul fotbalului este cel mai amplu şi mai adecvat. Nu se mai comit crime care să fie adulate de către mase, ca pe vremea gladiatorilor. Motiv pentru care există aparenţa unei transformări substanţiale a omenirii. Dar cei care se luptau pe viaţă şi pe moarte în arenă, de cele mai multe ori erau sclavi, puşi în acea postură oribilă împotriva voinţei lor, ceea ce face ca această situaţie să nu mai fie un criteriu. Şi asta mai ales pentru că,…

    Ce se petrece în tribune?

    În tribune nu te obligă nimeni să mergi. Spectatorii se află acolo ca urmare a propriei lor alegeri. De unde şi întristarea mea: spiritul de turmă, plăcerea de a pierde vremea pentru câteva miligrame de adrenalină care nu aduc nimic substanţial în creşterea spirituală, sau măcar morală a omului.

    Şi dacă tot veni vorba de spiritualitate, majoritatea acestor conştientizări pe care le expun aici s-au născut în urma unui eveniment impactant pentru mine.

    Aveam obiceiul de a lua Clujul în lung şi-n lat, mai demult, pe când viaţa mea era ceva mai permisivă cu timpul şi cu distracţiile. Şi, fiind ca întotdeauna atras atât de ideea de noapte cât şi de ideea de lumină, aveam o plăcere deosebită să admir luminile de stadion. Pentru cei care cunosc Clujul, eram în Gruia la stadionul CFR, şi deoarece începea să se adune lume tot mai multă, am luat-o pe bicicletă, pe contrasens, pe Racoviţă în jos înspre centru (strada era blocată pentru maşini, şi plină de suporteri care mergeau spre „şapte străzi” şi apoi spre stadion).

    Văzându-i din faţă cum ei urcau, nu am putut să nu remarc un suporter ceva mai gălăgios decât majoritatea, care agita de zor un stindard. Şi cum am memorie vizuală destul de bună, mi-a atras atenţia, pentru că îl ştiam de undeva. După câteva secunde a venit atât răspunsul, cât şi şocul: îl văzusem de câteva luni, sau chiar cu un an în urmă, într-un context spiritual în care avea un rol destul de important, sau cel puţin vizibil (nu dau detalii pentru a nu ofensa persoane sau linii spirituale, pentru că nu asta îmi doresc). Am fost însă efectiv şocat de diferenţa de energie care emana din el acum, faţă de atunci.

    Nu am purtat mască de sfânt când a venit vorba de distracţie, şi nu consider că un căutător spiritual ar trebui să fie rigid în manifestări când se bucură sau se distrează în vreun fel (înţelept da, dar nu rigid). Dar empatizând cu omul respectiv în acel moment, am perceput (să îmi fie cu iertare) energii joase, inconştiente, gregare, degradante. Deloc înălţătoare. Şi pentru un moment am avut, precum un flash, imaginea unor oameni care merg la arena cu gladiatori…

    Dincolo de exemplul acesta (reiau, nu am nimic personal cu omul respectiv şi nici nu l-am mai întâlnit de atunci) mă gândesc însă la omenirea în ansamblu. Cu ce diferă ea acum (mă refer la spiritul de turmă atât de vizibil la unele meciuri) faţă de cum era pe vremea în care în arenă se „jucau” cu săbiile şi nu cu mingea? Ce simţ i-a făcut pe cei de atunci să aleagă astfel de experienţe şi ce simţ îi mână pe cei de azi în tribune? Şi înrebarea de bază: oare aceste imbolduri, separate de sute şi mii de ani, sunt atât de diferite în natura lor profundă, sau s-a schimbat doar decorul meciului (de la sabie la minge)?

    Şi întrebările pot continua: de ce mulţi oameni nu găsesc mai multă fericire în a experimenta delicii interioare, creative, armonioase (hai să nu îndrăznesc să zic aici şi spirituale). De ce spiritul acesta de turmă? Pentru ce? Unde duce? După un meci, două, trei, zece, după ani de zile petrecuţi în diverse activităţi mai „la periferia” conştiinţei, se simte vreo creştere? Apare vreo împlinire lăuntrică?

    Vă las pe fiecare dintre voi să (vă) daţi răspuns la toate acestea. Chiar vă rog să lăsaţi comentarii mai jos.

    Consider că pentru o evoluţie substanţială a omenirii, pe lângă proporţia numerică a celor care se transformă este necesară şi o transformare calitativă interioară, în adâncul inimii fiecăruia dintre cei care alcătuiesc acea majoritate, astfel încât trasnformarea respectivă să fie una profundă, şi nu doar „spoială şi lustru fără bază”.

Prof astrolog Daniel Iepure

    P.S. Pentru a găsi propriile tale tendinţe care necesită transformare şi punctele tale forte pe care te poţi baza în acest proces, comandă o interpretare astrologică.

Scrisoare către Tesla

scrisoare tesla

    Dragă Tesla,

    Sunt Daniel, un om care a văzut lumina zilei la aproape jumătate de secol după ce tu ai încetat să o mai vezi, şi îţi scriu aceste rânduri în contextul unei munci de a trezi oamenii la realitate (eventual chiar la realitatea spirituală) la mai bine de 80 de ani după ce şi tu duceai efortul de a le aduce o viață mai bună prin invențiile tale.

    Din păcate, am veşti cam proaste pentru tine:

    Din lucrările tale, majoritatea distruse de „mai marii” lumii în care ai trăit şi tu, a rămas forte puțin, suficient doar cât să ştim cine ai fost şi ce ai făcut bun pe aici pe Pământ. În timp ce unele lucruri de bază precum curentul alternativ, laserul şi bobina care îți poartă numele au „scăpat” folosinței generale, şi ele ne fac acum, astăzi, viața mai uşoară, altele, cele mai interesante, au fost date uitării.

    Maşina aia a ta, meseriaşă, care mergea fără să scoată niciun sunet şi nu consuma niciun fel de energie din lumea fizică, nici măcar curent electric „de la priză”, ți-au furat-o la doar câteva ore după ce ai plecat de printre noi. Cu greu, abia la 60-70 de ani după aceasta, încep să circule pe străzile noastre maşini electrice (apropo, cea mai celebră marcă îți poartă cu emfază numele…), cu o autonomie ridicolă , cel puțin în comparație cu a ta. Şi asta după ce în anii 90, în California, au fost casate şi distruse mii de maşini electrice.

    Invenția aceea a ta care alimenta wireless cu curent electric un areal întreg, precum piramidele vechiului Egipt (aspect prea puţin cunoscut, şi chiar ascuns publicului larg) a fost şi ea dată uitării. Ea subzistă acum doar în nişte articole pe net care sunt şi ele însemnate cu „pecetea” (luată şi ea în derâdere de majoritatea oamnilor) „teoriei conspirației” (care da, întoarsă pe toate părțile a ajuns să fie numită „teorie” în ciuda tuturor dovezilor de bun simț care îi stau la temelie).

    Şi să nu mă înțelegi greşit,… avem şi noi, azi, wireless, de exemplu wifi, dar transmite informații pe o rază de câțiva metri şi există studii întregi care atestă faptul că aceste dispozitive emană radiaţii nocive pentru unele funcţii biologice, şi totuşi nimeni nu se agită să le modifice, să le transforme, să le înlocuiască.

    Cam la fel stă treaba şi cu telefonia. Am şi veşti bune pentru tine: ca să vorbim unii cu alții, de un pic de vreme (vreo două decenii bune în țara mea), nu mai depindem de fir, şi avem nişte dispozitive care încă de la început încăpeau în buzunar şi ne-au făcut viața mult mai uşoară şi mai drăguță. Când ne e dor de fiinţa iubită sau de părinţi sau de copii, nu mai trebuie să fugim la cine ştie ce colţ de stradă la vreo cabină; acum putem, din mijlocul naturii, de la zeci de kilometri depărtare de oraş, să ne auzim între noi. Ba mai mult, (ţine-te bine, că asta e tare de tot!) dispozitivele din ultimii ani, sunt tot mai şi mai performante şi acum avem în buzunar procesoare mai puternice decât aveam acum 10 ani pe jumătate de birou, care fac fotografii, filmează, ne spun cum e (şi cum va fi!) vremea, putem urmări în timp real avioane pe cer (a, da, zburăm în câteva ore oriunde în lume) şi putem vedea cum arată cine ştie ce colţ al lumii, ca şi cum ne-am plimba pe acele străzi, şi acum (fascinat fiind şi eu de toate acestea) mă strădui să mă opresc, pentru că altfel aş transforma scrisoarea asta într-un roman.

    Pe un ecran luminos, clar, cât palma de mare, putem vedea toate acestea şi putem face o grămadă mare de alte lucruri care mai de care mai interesante, dar… (şi aici intervine problema) nu întotdeauna şi utile. Şi aici tocmai se naşte sub ochii mei un nou viciu, care vezi, dragă Tesla, cu peste 13 ani de studiu şi practică spirituală, mă prinde uneori şi pe mine: dependenţa de lumea virtuală. Vezi tu, se petrece exact aşa cum se îngrijora Einstein (da, cel cu care nu prea erai tu de acord şi mai făceai mişto de el când aveai ocazia): progresul tehnologic al omenirii îl depăşeşte pe cel spiritual. Şi e jalnic, acum 10 ani internetul era o escapadă din realitate către ceva interesant şi care nu puteai găsi în imediata ta apropiere; iar azi, pentru mulţi, realitatea e o escapadă din ghearele internetului folosit fără discernământ. (Vezi, din obişnuință era să şi uit să îți zic: internetul este o rețea la care se poate conecta orice calculator din lume şi face posibilă toată această interconexiune globală de date şi de informații.)

    Pentru că vezi tu, dragule Tesla, dacă mintea omului stă în continuare focalizată la bârfe şi scandaluri, şi ai la dispoziţie mii de astfel de bârfe la o apăsare de deget distanţă, natura ta morală, integritatea ta, şi nici nu mai vorbesc de orientarea ta în viaţă,… sunt greu puse la încercare. Iar dacă la mulţi oameni toate acestea nici nu există, după ce adaugi această „epidemie virtuală”, o bună parte a omenirii riscă să se transforme într-o armată de zombie. Pentru că tehnologia asta este un amplificator (ca şi bogăția, ca şi puterea): nu te face mai bun, ci scot la iveală ceea ce deja eşti şi ai în interior: dacă eşti curat, te face mai eficient şi mai util în această lume. Dar dacă ai o mică mizerie, tendinţa este să o crească şi să o transforme într-un viciu crunt care te distruge încet, lent şi pe nevăzute, din interior. Câte lucruri bune şi frumoase ar putea face toţi aceşti oameni în tot acest timp? Şi dacă sunt egioşti şi nu au înțeles că lumea aceasta se bazează pe interacțiune, ca un ecosistem, ar putea face toate acestea nu pentru altcineva, ci măcar pentru bunăstarea lor, pentru propriul lor colţişor din această lume; dar pe termen lung şi pentru zilele care vor urma în viaţă, nu pentru o plăcere răsuflată de moment, de care nici nu îți mai aminteşti peste 3 zile.

    Apropo de asta, tocmai s-a dat o lege în ţara mea, că nu mai este voie să pui mâna pe acel dispozitiv cât timp conduci; pentru că au fost deja atâtea accidente din cauză că oamenii conduceau dar erau atenţi la cine ştie ce tâmpenie inutilă care rula pe ecranul lui…

    Ştii şi tu bănuiesc (am auzit că stăteai bine la capitolul spiritualitate) că lumea exterioară este prin natura ei, din punct de vedere ultim, o iluzie care înlănţuie conştiința sub aparenţa simţului realităţii. Ei bine, cu acest fenomen al realităţii virtuale, suntem traşi încet încet într-o lume care nu mai este nici măcar pe atât de “reală” ca şi ”realitatea”, lume din care în momentul în care ne trezim vedem şi mai clar efectul nociv al ghimpelui otrăvitor pentru conştiinţă care poartă numele de iluzie.

    Şi dacă încă mai poţi citi şi nu plângi deja de tristeţe, urmează cireaşa de pe tort: în cel mai mare stat al lumii (ca număr de locuitori), deja inteligenţa articifială este folosită pentru a ţine evidenţa întregii populaţii sub forma unei note (da, ai citit bine, se dă o notă fiecărui cetăţean), şi celor care au notă mică li se taie din drepturile de bază, precum circulaţia cu avionul sau un loc de muncă decent(!)… Nu îți zic şi restul detaliilor, pentru că sunt oribile (dacă ai fi printre noi ţi-aş trimite linkul pe youtube). Închisorile de azi încep să nu se mai recunoască prin gratii ci prin prezența camerelor de supraveghere, a tehnologiei exacerbate şi a dezvoltării tuturor acestora pe baza (vezi Doamne!…) protejării noastre de răufăcători şi terorişti. Trist, cum acest motiv util şi de bun simţ în sinea lui este folosit pentru a ascunde minciuni, motivaţii abjecte şi intenţii criminale.

    Şi cireaşa cireşii de pe tort… aceste tehnologii de comunicaţie sunt create ele însele pe baza unor frecvenţe radio care sunt tot mai şi mai dăunătoare de la o generaţie la alta. Deja demult oamenii care locuiesc în apropiere de antene de telefonie se plâng de tot felul de simptome şi afecţiuni, există sute şi mii de studii ale oamenilor avizaţi din întreaga lume cu privire la nocivitatea acestor tehnologii, şi totuşi mai există unii care susţin că nu există dovezi oficiale pe această temă (!!!).

   Aceasta este acum lumea în care ai fost, Tesla… Sper ca nu te-am mâhnit prea tare, pentru că din acest moment o să îţi vorbesc puţin şi despre alte aspecte.

    Încep să îmi modific paradigma, dragul meu Tesla, şi îţi zic cu toată stima şi aprecierea pentru tot ce ai făcut: cred că o providenţă superioară a făcut ca invenţiile tale să nu fie făcute publice şi progresul tehnologic să aibă astfel lentoarea pe care a avut-o (faţă de viteza pe care putea să o aibă) pentru că, iată ce face tehnologia pe actualul nivel de dezvoltare al lumi: prăpăd şi dezastru. Mă întreb eu însumi deseori, dacă implementarea tehnologiei în această formă în care există ea la ora actuală a adus mai mult bine, sau mai mult rău, conştiinței omenirii şi evoluției morale şi spirituale ale acesteia…

    Ceea ce ai adus tu acestei lumi a fost mult peste puterea ei de a asimila şi de a folosi în mod înţelept. Într-adevăr, nu există prostitor fără prostit şi după cum zicea în discursul său trezitor, unei întregi naţiuni, V (din filmul V for Vendetta), “dacă îi căutaţi pe vinovaţi este suficient să priviţi într-o oglindă”.

    Suntem noi, Tesla, noi oamenii, cei care nu am fost până acum atenţi la repercursuiunile pe termen lung a ceea ce facem în fiecare clipă. Suntem noi cei care, din cauza emoţiilor inferioare pe care tot noi nu le-am vindecat încă, am cedat în faţa manipulării, a fricii de terorism, a impunerilor de tot felul din partea celor care ar trebui să ne poarte de grijă.

    Dar ştii, există totuşi, faţă de anii trecuţi, sau mai bine zis faţă de deceniile trecute, un interes tot mai mare faţă de adevărurile punctate aici. Există tot mai mulţi şi mai mulţi care ţi-au păşit pe urme! Există inventatori care au deja maşinării care funcţionează pe baza energiei libere, free energy, exact ca şi cum funcţiona şi maşina ta. Există oameni care vorbesc public despre existenţa extratereştrilor benefici, şi despre intenţiile minunate ale acestora pentru omenire, există economişti care deja au pus la punct sisteme  economice care nu se mai bazează pe dobândă şi care nu mai folosesc banul ca pe un instrument înrobitor, există fiinţe iluminate spiritual care au făcut şcoli de spiritualitate şi care trezesc zeci şi sute de mii de oameni care îşi doresc armonie şi evoluţie, există politicieni care sunt verticali şi nu sunt corupţi. În ciuda exacerbării robotizării şi sclaviei faţă de un sistem deficient şi depravant, există tot mai mult bine, mai mult decât a existat vreodată până acum pe Pământ! Deşi nu e o majoritate din punct de vedere numeric, pentru aceşti oameni invenţiile tale merită să fie scoase la lumină, aplicate, utilizate şi puse în slujba creșterii unui Pământ paradisiac.

    Dacă ai avea posibilitatea, te-aş ruga să te reîncarnezi, pentru că acum, chiar și cu toate ororile de mai sus, o mână tot mai mare de oameni este capabilă să aprecieze invenţiile tale la adevărata lor valoare şi ar acţiona întru punerea lor înţeleaptă în aplicare şi întru utilizarea lor pentru bunăstare şi pace.

    Şi dacă acolo unde eşti ai această posibilitate, pune şi tu un gând bun Celui de Sus pentru omenirea care, aşa cum este ea în acest moment, încă creşte şi mai merită o şansă în faţa autodistrugerii.

    Sfârşit.

    ………….

    Oameni buni, treziţi-vă la relitate! Vindecaţi-vă. Căutaţi iubirea. Puneţi cu mult sau cu puţin umărul (pentru voi şi poate mai mult pentru urmaşii voştri) la creerea unei lumi mai frumoase şi mai bune, precum rândunica din parabolă, care ducea apă în cioc ca să stingă incendiul şi care răspundea în faţa ironiei suratelor cu afirmaţia: „Eu îmi fac partea”.

    Faceţi-vă partea! Oferiţi-vă exemplul personal! Astfel încât peste încă vreo jumătate de secol să nu mai existe necesitatea unei astfel de scrisori oricărui om din trecut care s-a încumetat „să ducă singur apă în cioc la incendiu”.

    Inspiraţie din inimă şi succes dumnezeiesc!

Prof. astrolog Daniel Iepure

Elemente ezoterice in filmul V for Vendetta

    Cunoaştem cu toţii celebra mască care a devenit un simbol al rebeliunii împotriva unui sistem de conducere asupritor, nedrept şi totalitar, cunoscută şi sub numele de Anonymous Mask. Dar cine sau ce se află de fapt în spatele acestei măşti?

v for vendetta

    Un prim răspuns mai precis şi care respectă rigoarea concreteţii, satisfăcând o primă şi superficială curiozitate mentală, este figura lui Guy Fawkes, un om care acum 400 şi ceva de ani a încercat să arunce în aer Camera Lorzilor (a clădirii Parlamentului Angliei). Acesta a făcut parte dintr-un complot care până la urmă a fost dejucat şi care, din moment ce vedem şi azi clădirea cu pricina „în picioare şi nevătămată”, nu a mai avut loc.

    Dar de ce aceşti oameni care luptă pentru dreptate şi armonie au ales tocmai această mască? Doar pentru că ea reprezintă un om care a încercat să distrugă o clădire? Ei bine, în spatele măştii stă o întreagă şi lungă poveste, şi (vorba celui care o poartă în filmul analizat aici) „sub această mască se află o idee, […] iar ideile rezistă până şi gloanţelor”.

    După cum am spus, masca a devenit celebră în urma apariţiei şi popularizării unui film din 2005, film din care de altfel este preluată. Este vorba despre „V for Vendetta”, scris după nuvela cu acelaşi nume de Alan Moore, de către creatorii legendarului „The Matrix”,.

    Filmul este unul foarte special din punct de vedere al mesajului, care surprinzător, este mai mult unul spiritual decât unul anarhic sau justiţiar. Este literalmente înţesat de simboluri oculte la fiecare pas, simboluri care sunt ordonate în aşa fel încât revelează aspecte foarte profunde legate de menire, de importanţa şi puterea sincronicităţii, de elementele subtile, de polaritatea energiilor, de transformare, şi poate cel mai important, (conex cu transformarea), de semnificaţia, rolul şi necesitatea integrării suferinţei în evoluţia spirituală a omului.

    Atrag atenţia încă de pe acum că din cauza vastităţii de simboluri şi din cauza fineţii ansamblării acestora în totul coeziv al poveştii filmului, detalierea suficient de amplă a acestora, astfel încât să capete sens şi să fie inteligibile şi uşor de asimilat, depăşeşte cu mult limitele de bun simţ a lungimii unui articol, aşa că acest articol este doar un preambul la o lucrare mult mai largă ce va analiza în detaliu acest film din punct de vedere ocult şi spiritual.

    Este necesar încă de la început să menţionez că atmosfera şi acţiunile personajului principal nu se încadrează într-un stil „christic”, astfel încât vom vedea că el ucide o serie de politicieni şi oameni sus-puşi în aparatul demagogic şi dictatorial statal cu o lejeritate deseori şocantă pentru cei care văd doar acţiunea concretă şi nu „citesc printre rândurile” poveştii filmului. Ca o paranteză, aceştia erau stâlpi decizionali foarte importanţi exact în sistemele care au fost şi sunt cele mai utilizate în manipularea şi controlul maselor: politica (cancelarul Sutler), serviciile de informaţii/serviciilşe secrete şi poliţieneşti (Creedy), sistemul medical şi de cercetare biologică (Delia Surridge), sistemul religios/biserica (părintele Lilliman), mass media, sistemul militar şi sistemul farmaceutic (Lewis Prothero).

    Este necesar să înţelegem că acest film este unul simbolic, împreună cu majoritatea elementelor care îl compun, astfel încât, inclusiv crimele (în numele dreptăţii) pe care le comite personajul principal, au totuşi o conotaţie şi o simbolistică precisă în ansamblul filmului, transmiţând mult mai mult decât ideea unei răzbunări cu sânge rece. Crimele şi filmul însuşi nu sunt o instigare la revoltă anarhică, ci mai degrabă pronunţarea sentinţei morţii iminente a acelor sisteme care se opun bunului simţ, armoniei, păcii şi bunăstării maselor de oameni.

    Din cauza spaţiului foarte restrâns voi puncta în continuare doar elementele cheie ale acestui film, care însă creionează un cadru pentru înţelegerea acestuia în profunzime.

    În primul rând, personajul principal, V, simbolizează (după cum el însuşi o spune), o idee. Aceasta este de fapt alegoria unuei idei colective, a unui curent de opinie general (şi nu personal), a unui crez care însufleţea un întreg popor chiar dacă nu a fost pus în aplicare în ultimii 400 de ani (şi chiar mai mult). Iar această idee în contextul poveştii exterioare, vizibile, a filmului este aceea de dreptate şi libertate, înţeleasă într-un context armonios şi paşnic, exact opusul a ceea ce există în marea majoritatea a sistemelor de guvernare a lumii moderne: fie un totalitarism „pe faţă”, fie o falsă democraţie.

    Ideea ezoterică însă, ce este revelată de mesajul „ascuns” în spatele simbolurilor, este aceea a „dreptăţii ezoterice”, adică a dreptăţii înţeleasă din punct de vedere spiritual: este vorba despre legea karmei sau legea cauzei şi a efectului. În acest caz, lupta pe care o duce omul nu mai este una cu exteriorul (cu sistemul, cu conducerea asupritoare), ci cu propria fiinţă, cu propriile emoţii negative şi cu propriul „venin”, care, din moment ce nu mai este vărsat în afară pentru a crea conflict şi tensiune, dar nu poate nici să rămână blocat în interior deoarece ar genera auto distrugere, este în mod necesar transformat, iar aceasta (transformarea) este cealaltă idee principală a filmului.

    Dacă urmărim evoluţia personajului principal, V, observăm cu claritate că atâta vreme cât el era prizonierul urii împotriva celor care îl deţineau, era simultan, în film, prizonier în propira celulă. Acelaşi tipar s-a repetat şi cu E-vey: câtă vreme mai avea o urmă de îndoială în a face sau nu ceea ce ştie în sinea ei că este corect, este prizonieră. Dar în momentul în care ea a ajuns la un desăvârşit calm interior fără să îşi trădeze conştiinţa (şi implicit pe V), a devenit liberă, şi nu doar liberă din celula de detenţie, ci liberă în alegeri, în gândire şi în voinţă (voinţă care acum era de fapt liberă de prejudecăţi şi frici, putând să manifeste apoi plenar şi benefic liberul arbitru). Această libertate a venit împreună cu conştientizarea faptului că totul în exterior este o iluzie (celula, paznicii, chiar şi frica de moarte), şi că toate acestea nu pot vreodată să conteze mai mult decât integritatea conştiinţei şi respectarea bunului simţ, chiar nici atunci când acestea vin cu preţul integrităţii fizice (inclusiv a vieţii): „ceea ce ai găsit acolo a contat mai mult decât propria ta viaţă”.

    Evident, „preţul” apărării acestor calităţi intrinseci a fost unul destul de mare, presărat cu suferinţe la limita morţii, dar ştim bine şi noi, aruncând o privire plină de sinceritate în propira viaţă, că atunci când nici bunul simţ, nici emoţiile benefice, nici semnele pe care le primim nu ne pot îndrepta paşii pe calea cea bună de urmat în vreo dorecţie de viaţă, suferinţa care este acea „ultimă pastilă” pe care o primim, şi îşi face în cele din urmă treaba în mod exemplar şi eficient: transformă (sau mai bine zis ne ajută să transformăm în noi înşine) ceea ce anterior părea imposibil de transformat.

    Urmărind povestea celor doi în film din această perspectivă, toate atrocităţile prin care trec aceştia (şi cu atât mai mult ea, care era conştient menţinută astfel) revelează un sens foarte profund, deoarece în fiinţa lor are loc o purificare profundă, până la esenţe, şi ceea ce rămâne după chinuitoarea cădere a tuturor mecanismelor superficiale ale personalităţii (adică a egoului) este sufletul pur, omul puternic în bine, fiinţa care se află pe drumul ei, integră, conectată la o sursă interioară infinită de armonie şi putere.

    Simbolul principal care apare cel mai des în film este cifra 5, conexă cu al cincilea element, eterul. Acesta este cel care are menirea de a realiza orice transformare de stare a oricăruia dintre cele 4 elemente manifestate, deşi el rămâne mereu ascuns, ocultat, invizibil. La fel este şi personajul principal care poartă mereu masca devenită celebră. Masca în acelaşi timp îi anulează lui V caracteristicile personale şi îl face o manifestare vie a acelei idei, a unui principiu, a unei convingeri care exista în toţi ceilalţi. Revenenind la cifra 5, aceasta apare în: chiar numele personajului principal (V este 5 roman), în numele ei, Evey putând fi prescurtat în limba engleză prin literele E şi V (a cincea literă a alfabetului şi cinci-ul roman), în expresia latină „vi veri veniversum vivus vici”, care este o înşiruire de 5 cuvinte fiecare începând cu V (cu 5), în cele 5 victime ale lui V, în numărul celulei lui V, care era a cincea, şi în multe alte locuri, unele mai semnificative decât altele.

    Altă idee esenţială a filmului este cea a menirii: omul care trece de la un nivel personal de integrare şi organizare a propriei vieţi la unul impersonal, în care se dedică unui scop şi ideal nobil, înalt, a cărui perspectivă şi ţel trece dincolo de propria bunăstare şi se extinde spre ajutorul oferit celorlalţi (din imediata apropiere sau chiar a întregii umanităţi), păşeşte într-un univers nou, într-o organizare diferită a lucrurilor şi evenimentelor, astfel încât sincronicităţile, potrivirile, şi ajutorul pe care îl primeşte de la Univers este cu mult superior. Se poate spune că un astfel de om nu mai trăieşte pentru el însuşi, de aceea el devine capabil şi de anumite sacrificii personale pentru un bine suprem.

    Observăm în film că parcă o forţă misterioasă face ca V să fie mereu şi mereu la unison cu tot ceea ce se petrece (chiar şi în altă parte a oraşului, de exemplu) fără a ni se sugera în film vreo intervenţie personală, magică, a acestuia. El pur şi simplu se află în cursul firesc al lucrurilor şi ajunge exact acolo unde trebuie, şi exact în momentul în care trebuie, pentru a interveni în modul cel mai eficient cu putinţă.

    O altă prefigurare a menirii apare în „discursul” său auto-introductiv pe care îl face fetei, imediat după ce o întâlneşte: „Who is but the form following the function of what…”, adică „Cine este doar forma care îi urmează funcţiei lui Ce”. În acest context, „cine” este persoana, omul limitat de nevoile propriei lui existenţe şi de emoţiile personale, egotice. „Ce” este fiinţa superioară din om,sufletul, a cărui unic şi exclusiv scop este realizarea propriei meniri, şi care vede şi percepe, în spaţiu şi timp, mult dincolo de nevoile personale de existenţă, deoarece acţionează la un nivel mult mai amplu. El dealtfel sacrifică lejer aceste nevoi în faţa realizării menirii, a acelui bine suprem, care îi implică şi pe ceilalţi oameni.

    Masca face acelaşi lucru: ascunde identitatea personală (omul situat la nivelul egoului, cu limitările aferente) şi îl plasează la un nivel universal, de menire, de „idee” care se află simultan în minţile şi inimile tuturor. Acest aspect este prefigurat de finalul în care oamenii, când deveniseră între timp pregătiţi şi uniţi la nivel de masă, puteau acum să îşi asume fiecare acea idee şi să acţioneze pentru punerea ei în aplicare: toţi îşi puneau masca (îşi asumau ţelul comun) şi ieşeau în stradă uniţi, împreună.

    Masca devine astfel un simbol al ideii colective, al binelui comun, al unui scop superior, iar cei care o poartă subscriu aceastuia şi contribuie prin propriile acţiuni la realizarea lui.

    V este cel care o poartă aproape tot filmul; de altfel, acesta este primul cadru: imaginea privită prin ochii lui peste care se aşează masca, apoi următorul cadru ne prezintă deja faţa lui acoperită de mască: aici este momentul în care el însuşi ia asupra sa „ideea” pe care o reprezintă şi pentru care acţionează, motivaţia sa impersonală sau supra-umană (care vedem ulterior că îi conferă chiar capacităţi, instincte şi sincronicităţi supraumane). Acţiunea filmului poate astfel să înceapă imediat după ce el păşeşte în propria menire.

    Există un moment după plecarea Evei din casa lui, în care îşi scoate temporar masca şi acesta este singurul moment în care îl vedem plângând şi manifestându-se în mod uman, dar foarte limitat, măcinat fiind de anumite consecinţe neplăcute şi dureroase ale acţiunilor sale, despre care este conştient dar care au fost necesare în procesul transformării profunde a fetei.

    Mai vedem şi faptul că masca reprezintă de fapt o idee care contra-balansează relele făcute de guvern. De îndată ce situaţia este restabilită, poporul este unit pentru a-şi câştiga drepturile umane, parlamentul ca simbol al puterii despotice este demolat şi armonia este reinstaurată, acea idee nu mai este necesară: acest fapt este simbolizat de gestul la unison în care oamenii îşi scot cu toţii măştile, pentru a admira cu ochii liberi noua stare a lucrurilor şi zorii noii orânduiri paşnice.

    Acestea sunt elementele de bază pe care se constituie povestea simbolică a filmului, şi cu acestea în minte, ba chiar făcând mai departe anumite corelaţii inteligente, filmul poate fi vizionat acum cu alţi ochi, la un nivel mult mai profund, şi va genera cu siguranţă o emoţie mult mai rafinată în cel care îl parcurge cu atenţie.

    Fie ca această poveste să inspire în noi toţi simţul unităţii şi armoniei şi să ne mobilizeze gândurile şi acţiunile în creerea unui viitor paşnic şi paradisiac.

Prof. astrolog Daniel Iepure