Importanţa covârşitoare a emoţiilor pozitive şi a acţiunilor constructive în contextul pandemiei – despre pandemie (2)

    Am văzut în articolul precedent mecanismele de manifestare ale diverselor tensiuni (în special emoţionale) şi ce anume reprezintă acestea din punct de vedere al dinamicii psihicului uman. De această dată ne vom axa pe utilitatea fenomenului însuşi sau mai bine zis pe ce anume să facem pentru a depăşi  cu succes şi cu fruntea sus atât tensiunile interioare cât şi situaţiile exterioare generate de această situaţie care a căpătat proporţii mondiale.
    Am văzut că diversele tensiuni, frici, panica şi emoţiile inferioare generate de restricţiile exterioare nu sunt altceva decât ieşirea la suprafaţă a diverselor probleme rămase de demult în interior, „nedigerate” la timp (prin practică spirituală şi înţelegeri profunde), acumulate sub presiunea reprimării, care acum (odată cu „surplusul abundent” de presiune – exercitată mai ales din exterior) nu mai subzistă în acel aşa-zis echilibru precar şi explodează la suprafaţă.
    Totuşi, este important să înţelegem şi să ne dăm seama că acest proces are o limită temporală relativ mică – nu trebuie să fie „veşnic”, nu trebuie să se desfăşoare la nesfârşit. În cazul în care chiar şi acum, într-o situaţie neobişnuită şi alarmantă, fiinţa în cauză aplică acele atitudini (şi / sau acţiuni) potrivite din punct de vedere psihic (şi mai ales spiritual), se petrece un fenomen de sublimare a emoţiilor negative, inferioare, într-unele pozitive, superioare. Da, acum este necesară într-adevăr o mai mare forţă interioară de autocontrol (menită să compenseze ritmul rapid de ieşire la suprafaţă al problemelor interioare) dar important este să ştim că acest proces este posibil chiar şi acum, în aceste condiţii.

adevarulascunslalumina emotii pozitive

    Ce este de făcut?

    După cum am menţionat în articolul precedent, ceea ce putem face în aceste vremuri (şi care este nu doar binevenit, ci chiar stringent necesar) este să respectăm mecanismele acestei perioade de criză prin asumarea limitărilor pe care le aduce şi valorificarea oportunităţilor care apar în aceste condiţii. Da, la o privire atentă, aceste oportunităţi există fără îndoială, dar capacitatea de a le vedea presupune trecerea noastră într-un fel de „hibernare” a desfătărilor şi lejerităţii în favoarea muncii, acţiunii şi activităţilor cu desfăşurare pe termen lung. Iar aceasta nu se realizează de la sine, în mod pasiv, ci manifestând mereu capacitatea de alegere: să decidem că vrem să trăim ceva înălţător, apoi să luăm imediat măsuri în această direcţie.
    În această perioadă este esenţial să practicăm spiritual, să consolidăm în interiorul fiinţei noastre legătura cu Dumnezeu, şi să ne hrănim mintea şi inima cu informaţii şi cu emoţii eminamente benfice, să valorificăm cu înţelepciune, la maximum, timpul avut la dispoziţie, mai ales că restricţiile de deplasare (care au şanse să revină) aduc în programul nostru un preţios timp.

adevarulascunslalumina emotii pozitive

    Importanţa covârşitoare a unei stări emoţionale pozitive

    Emoţiile bazale, rudimentare ale omului se află în conexiune cu activitatea structurilor cerebrale numite creier reptilian şi creier limbic. Acestea sunt stadiile incipiente ale dezvoltării în timp a creierului, aşadar gestionează în noi instinctele, şi nu raţiunea superioară.
    Manifestarea emoţiilor care au fost şi sunt în continuare cu precădere induse în această perioadă de criză pe multiple nivele activează aceaste structuri ale creierului, dar o fac în detrimentul celorlalte structuri: astfel, din cauza fricii nu mai putem accesa raţiunea superioară, mecanismele logice corecte, nu mai putem judeca limpede! Acest fapt are o directă repercursiune (dincolo de bunăstarea noastră lăuntrică) în aspectele conexe tocmai cu evenimentele care au loc, împiedicându-ne să vedem adevărata faţă a desfăşurării lucrurilor, mai exact ne împiedică să percepem scopurile din culisele ale acestor măsuri (prea multe dintre ele aberante şi lipsite de eficienţă) luate împotriva răspândirii noului virus.

adevarulascunslalumina creier

    Astfel, diversele măsuri de stopare a pandemiei, pe lângă faptul că nu sunt cele mai eficiente cu putinţă din punct de vedere medical şi epidemiologic, propagă o panică de cele mai multe ori inutilă care orbeşte minţile celor care îi cad în plasă. În acest mod, atingerea scopurilor de culise (ce are loc inclusiv prin aceste aşa zise manevre de stopare a pandemiei, unele foarte bizare în fond) rămâne în continuare nevăzută şi nebănuită pentru cei care, panicaţi fiind, nu mai judecă limpede şi nu văd adevărul care este chiar sub ochii lor. Aceşti oameni sunt atât de panicaţi (şi implicit preocupaţi de siguranţa lor) încât nu observă că măsurile care induc inclusiv această panică au un caracter dictatorial, limitează inutil libertăţi fundamentale inviolabile, sunt formulate din perspectiva unei societăţi bazate pe instinct şi nu pe raţiune, care mai degrabă trebuie forţată să se supună decât educată pentru a reacţiona eficient şi fără tensiune în acelaşi timp.

    De asemenea, o bună sănătate generală şi îndeosebi a sistemului imunitar funcţionează sinergic cu liniştea interioară, ele susţinându-se reciproc. Simpla pace lăuntrică ne susţine sănătatea. Deşi nu este vizibil prin mecanisme concrete, mai ales pentru cei care sunt refractari cu privire la realitatea lumilor şi mecanismelor subtile, panica îmbolnăveşte! Astfel, o stare interioară pozitivă, dincolo de binele pe care îl conferă şi de limpezimea mentală pe care o susţine, contribuie inclusiv la menţinerea sănătăţii fizice în acest context, şi este esenţial să ne menţinem optimişti şi fericiţi, mai ales când cei care ar trebui să aibă grijă de asta procedează împotriva bunului simţ, a raţiunii şi implicit a bunăstării oamenilor.

adevarulascunslalumina meditatie

    În concluzie: precum aproape întotdeauna, în această perioadă de constrângere, descendentă pe graficul sinusului vieţii, (dar simultan o perioadă de curăţire interioară) cel mai înţelept lucru este să ne ocupăm mai mult decât de obicei de bunăstarea noastră interioară, de liniştea psihică, de pacea mentală, toate acestea prin practică spirituală susţinută şi constantă. Ceea ce trăim în interiorul nostru se află întotdeauna la îndemâna şi la alegerea noastră imediată. Aşadar, să alegem constructiv şi înţelept.

    Vă doresc sănătate în trup, pace în suflet şi claritate în gânduri.

Prof. Astrolog Daniel Iepure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *