După cum bine ştim deja, realitatea subtilă este cauza şi suportul realităţii fizice. Ce putem face aşadar, din acest punct de vedere, în momentul în care ceea ce vedem cu ochii în jurul nostru ne este potrivnic, ne deranjează sau chiar ne face rău? Iar aceste vremuri, în plină pandemie, sunt un moment mai mult decât potrivit pentru a ne apleca asupra acestei realităţi.
Dincolo de faptul că noi (şi mă refer la fiecare dintre noi personal) nu am creat de bună voie, şi cu atât mai puţin nu am dorit această situaţie, manifestarea ei ne arată totuşi că la nivel de umanitate o merităm, sau mai bine zis că ea îşi are un sens profund, în contextul de ansamblu al evoluţiei omenirii. Iar din moment ce noi fiecare facem parte din umanitate, este necesar să ne găsim locul şi chiar rolul în acest angrenaj, şi este evident că un astfel de rol este mult superior celui în care ne plângem de milă, ca victime constrânse ale pandemiei.
Voi puncta în cele ce urmează mai multe perspective şi mecanisme prin prisma cărora, ceea ce se petrece acum nu doar că este firesc, dar poate fi chiar binevenit şi utilizat în moduri eminamente constructive.
Nu voi discuta aici despre (ne-)autenticitatea pandemiei şi de diverse elemente care îi dovedesc fără nicio urmă de îndoială falsitatea şi caracterul ei „cusut cu aţă albă”, şi faptul că în spatele aparentelor bune intenţii ale celor care gestionează situaţia se ascunde un mecanism perfid de manipulare şi de opresiune; de data aceasta o vom lua aşa cum este, tocmai pentru că… este. Şi vom face asta mai ales pentru că, indiferent ce se petrece în exterior, avem binecuvântarea (sau de la caz la caz „blestemul”) de a fi mereu cu noi înşine şi de a ne purta atitudinile (pozitive sau negative) oriunde. Iar mai ales acum, că nu prea circulăm nicăieri, ceea ce avem interior devine cu atât mai vizibil.
Vorba mea în acest context este că pandemia scoate lucrurile la suprafaţă: tensiunea fără precedent şi situaţia actuală agită în special psihicul uman, astfel încât slabele mecanisme care erau menţinute pentru a afişa în exterior o imagine agreabilă, acum cedează şi lucrurile ies la suprafaţă exact aşa cum sunt: fricoşii îşi manifestă frica, „victimele” se plâng acum mai mult ca niciodată iar pesimiştii au în sfârşit „motivul suprem” pentru a demonstra oricui că totul este pierdut.
Un bun prieten şi mentor al meu zicea mai demult, pe vremea crizei financiare din 2008, că perioadele de criză sunt foarte eficiente şi binevenite. Deoarece nu experimentasem pe atunci unele lucruri, afirmaţia lui mi s-a părut exagerată şi chiar uşor deplasată. Poate tocmai de aceea am reţinut ideea pentru observaţii şi cercetări ulterioare, atât în ceea ce priveşte lumea exterioară, cât şi în ceea ce priveşte (mai ales) lumea interioară – aşa numitele crize interioare.
Profesia de astrolog m-a ajutat şi ea, în sensul că am observat acest mecanism atât din punct de vedere energetic, cât şi în vieţile oamenilor. Pentru cunoscători, este vorba în special de tandemul Jupiter (dilatare) – Saturn (contracţie), ca şi planete interpersonale, care fac legătura între planele personale (conexe cu nivelul de conştiinţă al egoului) şi planetele transpersonale (conexe cu nivelurile superioare de conştiinţă). Pe scurt, drumul de la personal (individualitate/ego) la transpersonal (Dumnezeu) este mijlocit de un mecanism dublu, de dilatare şi contracţie (constrângere), de sistolă şi diastolă, de pas cu stângul şi apoi cu dreptul, de expiraţie pentru a putea inspira apoi.
Nu am de gând să fac apologia constrângerilor (crizelor) şi să le pun pe un piedestal, dar am observat că ele sunt parte naturală şi firească a oricărei mişcări ciclice, aspect care este evident vizibil şi de bun simţ:
– mişcarea ciclică trece prin toate etapele: şi de creştere, şi de descreştere. Dacă nu ar exista mişcarea descendentă a graficului sinusoidal, mişcarea ascendentă şi-ar pierde însăşi semnificaţia sa ascensională;
– într-o lume limitată, creşterea continuă este un concept imposibil;
– inima însăşi (chiar şi din punctul de vedere profund spiritual-simbolistic al ei) ne învaţă în fiecare secundă că, pentru a se dilata şi a aspira în ea sângele, mai întâi se „auto-constrânge” pentru a da afară tot ce are în ea;
– la fel şi plămânii, se contractă mai întâi şi elimină din ei aerul viciat şi impur, pentru a putea aspira apoi aerul plin de oxigen;
– şi exemplul tabu, actul amoros: pentru a te bucura în mod continuu de intrare, este absolut necesar să şi ieşi. Nu poţi intra la nesfârşit 🙂
Şi acum, după ce acest mecanism (şi chiar principiu al ciclicităţii) este clar, să trecem la legătura dintre acesta şi panica generalizată care a cuprins masele, în acest context al pandemiei.
Marea majoritate a oamenilor are o reacţie negativistă şi chiar disperată alocurea, cu privire la toate cele care se petrec în lume. Emoţiile negative sunt cele mai des întâlnite acum, având deseori şi tendinţe extreme şi dramatice.
Ambianţa generală de tensiune şi constrângere exterioară, care porneşte de la restricţiile de circulaţie şi mişcare, se repercutează şi la nivel psihic, astfel încât planul emoţional tensionat şi constrâns (după cum am explicat anterior mecanismul) începe să scoată tensiunile interioare la suprafaţă. Acest mecanism de contracţie generează inevitabil, precum orice mişcare de strângere, ieşirea anumitor realităţi la suprafaţă, fenomenul în ansamblu fiind de fapt unul de purificare. Şi acum, sincer: cine nu se bucură de o realitate curată, pură? Evident, psihologia omului leneş ar alege degrabă efectele finale ale purificării fără a mai terce prin strădania procesului însuşi (camera curată fără a mişca mătura sau aliajul metalic special fără trecerea componentelor prin foc).
Există încă un fenomen aferent care se produce acum: deoarece „zaţurile” adunate sub „preşul” imaginii pe care o oamenii o afişează despre ei înşişi (a măştii exterioare) au fost adunate pentru o perioadă atât de lungă de timp (mai ales de către cei care nu au avut preocuparea constantă a propriei igiene interioare, mentale şi emoţionale), iruperea lor bruscă cauzează un val atât de amplu, încât cei în cauză se simt copleşiţi şi, pe bună dreptate, nu fac faţă unui aflux atât de mare de energie. De aceea, feomenul armonios şi firesc al purificării se transformă astfel într-un asalt de energii negative care ies din interior şi literalmente „îşi doboară victima”, din punct de vedere psihic, astfel încât omul în cauză experimentează o cădere psihică sau o depresie în locul unui firesc proces purificator.
Pe de altă parte, la nivel emoţional, ciclicitatea comportă şi polaritatea plăcere / durere, iar noi deoarece am fost „dresaţi” de mici în mecanismele conservării fizice, şi chiar cu bună intenţie (de exemplu, „să nu pui mânuţa pe plita încinsă pentru că arde şi doare”), am translatat inconştient şi în mod nefiresc aceleaşi principii planului emoţional: „de emoţia care nu îţi aduce plăcere, fugi, sau ascunde-o!” Din păcate, această atitudine retează tocmai acea jumătate de mecanism necesar evoluţiei, care ţine de constrângere. Nu am fost învăţaţi să gestionăm cu înţelepciune situaţiile neplăcute, constrângătoare şi suntem aproape lipsiţi de şanse fără o practică spirituală autentică (deoarece rareori în afara spiritualităţii autentice se găsesc învăţături sau practici eficiente în acest sens).
Toată această sumă de mecanisme generează situaţia actuală, şi ne aflăm astfel într-unul din rarele momente în care avem cu toţii ocazia să ne surprindem semenii aşa cum sunt ei de fapt, cu bune şi cu rele, sau cel puţin într-un mod mult mai autentic decât de obicei. Deşi există şi acei puţini care sunt relaxaţi şi se bucură în continuare de viaţă (şi foare bine fac), sunt convins că fiecare am avut surpriza de a rămâne uimiţi sau poate chiar şocaţi la anumite reacţii comportamentale mult diferite faţă de ce eram obişnuiţi, din partea celor din apropierea noastră, comportament care nu a răzbătut niciodată până acum în exterior.
Deşi aproape sigur emoţia cititorului va fi una contrariată sau chiar revoltată la ceea ce urmează să spun, această tendinţă de panică şi aproape orice emoţie negativă corelată cu situaţia actuală nu sunt nimic altceva decât „nazurile” naturii umane egotice şi diferitele probleme personale de la acest nivel, anterior obişnuite cu evitarea firescului şi necesarului proces al transformării lor purificatoare, care acum sunt prinse cu „garda jos” şi scăpate într-o goană turbată dinspre interior spre suprafaţă, generând astfel manifestarea unei mulţimi de teninţe ciudate sau chiar rele: frică, panică, neîncredere, pesimism, depresie, etc., manifestare care este, după cum am zis mai sus, scuzabilă oarecum de ieşirea lor bruscă la suprafaţă în urma unei lungi perioade de „mocnire gestantă” interioară.
Aşadar, precum aproape întotdeauna, în această perioadă de constrângere, descendentă pe graficul sinusului vieţii, (dar simultan o perioadă de curăţire interioară) cel mai înţelept lucru este să îi respectăm mecanismele: să practicăm spiritual, de la simpla rugăciune la tehnici avansate (în funcţie de ceea ce cunoaştem şi cu ce suntem familiarizaţi), să căutăm în interiorul fiinţei noastre legătura cu Dumnezeu, şi să ne hrănim mintea şi inima cu informaţii şi cu emoţii eminamente benfice, să valorificăm cu înţelepciune, la maximum, timpul avut la dispoziţie.
Iar despre acestea, mai multe în articolul viitor.
– va urma –
Prof. Astrolog Daniel Iepure
