Câteva lucruri mai puţin ştiute despre Eminescu – o perspectivă spirituală

    Se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Eminescu.

    Ca şi multe alte personaje care au fost autentice şi curate în intenţii şi fapte, Eminescu a fost şi el, mai ales de-a lungul vremii, victima unui curent de dezinformare minuţios orchestrat. Asta pentru că activitatea sa de poet nu a fost primară, şi el se mai ocupa şi cu alte lucruri…

    Înainte de a trece la partea de bază a acestui articol, adică cea care ţine de spiritualitate (pentru că Eminescu a avut o nebănuită şi neştiută aspiraţie şi activitate în acest sens), o să mă opresc întâi asupra unor… statistici, şi apoi asupra activităţii sale non literare.

adevarulascunslalumina eminescu

    Mai întâi, ce ne zic cifrele:

    Ediţia Integrală Mihai Eminescu (Opera completă în 8 volume) apărută la editura Gunivas în 2016 are:

    Volumul I: Poezii: 780 de pagini;

    Volumul II: Proză. Teatru. Literatura populară, etc: 720 de pagini;

    Volumul III: Fragmentarium. Corespondenţă, altele: 624 de pagini;

    Volumul IV: Traduceri: 640 de pagini;

    Volumul V: Publicistică: 704 de pagini;

    Volumul VI: Publicistică: 704 de pagini;

    Volumul VII: Publicistică: 704 de pagini;

    Volumul VIII: Publicistică: 704 de pagini;

    În concluzie: jumătate din tot ce a scris Eminescu a fost în cadru jurnalistic. Deși îl cunoaştem ca fiind poet, el a scris de 4 ori mai mult,… altceva! Ce?

    Ei bine, aici intervine în povestea noastră o altă latură a vieţii lui (latură care l-a costat… tocmai viaţa): aceea de luptător naţionalist pentru unitatea poporului român şi pentru “unimea românimei”, pe care însă nu a prins-o în viaţă:

    „Prin nouri sparţi, prin umbra a oamenilor cari

    Frământă lumea ‘ntreagă în visele lor mari,

    Eu văd o stâncă albă, o stâncă de argint

    Lucind prin veacuri negre, prin moarte mări lucind,

    Lucind peste morminte cu faţa ei senină

    Şi văd ca’n lumea asta fui umbra-i de lumină;

    Acea stâncă sublimă ce stă cu capu’n cer

    E-unirea Românimei… E visul meu de fier

    Ce l-am visat o viaţa făr’ să-l pot ridica.

    Azi sufletu-mi înceată, se stinge viaţa mea,

    Dar las o moştenire ce-am scris-o cu-al meu sânge,

    Las Românimii toate grozavul frumos vis

    Ca’n fruntea ei senină etern să stee scris!

    Ridic cupa de aur în sânta pomenire

    Celui ce priceput-a înalta lui menire!”

            Eminescu, Mira, Ms. Ac. Rom 2254 fol. 71 v.

    În contextul politic de la acea vreme, Eminescu a devenit chiar deranjant, fiind urmărit de serviciile de informaţii ale Austro-Ungariei. După o lungă discreditare cu presupuse boli de tot felul, şi diverse înscenări, a fost asasinat. Da, acest adevăr poate să fie deranjant pentru cei ce au luat cunoştinţă doar de versiunea oficială falsă, dar, deşi supuse campaniei de dezinformare de care am pomenit la început, au răzbit în timp numeroase dovezi clare care, puse cap la cap, revelează adevărul morţii lui. Theodor Codreanu, critic şi istoric literar, prozator, filosof, laureat a trei premii naționale „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de exegeză eminesciană publicat într-un an, afirmă: „Acum nu mai încape îndoială: acela care i-a grăbit moartea lui Eminescu (psihică şi fizică) a fost doctorul Şuţu, medicul ales de Titu Maiorescu pentru a-l vindeca pe poet”. Nu intru aici în detalii deoarece acest subiect nu face tema articolului, dar informaţiile autentice se pot găsi destul de uşor de către cel care le caută sincer şi deschis.

adevarulascunslalumina eminescu

    Aşadar, să revenim la cele spirituale:

    Se ştie că Eminescu a studiat gramatica sanskrită şi a tradus astfel unele texte. Cel mai probabil, interesul său pentru această limbă a fost de natură spirituală, dorind să parcurgă textele originale ale înţelepţilor orientului.

    Personal, după câţiva ani de studiu al Shivaismului din Kaşmir, şi al unor aspecte conexe cu acesta, citind la un moment dat nişte poezii ale lui Eminescu, am fost uluit de evidenţa cu care transpar din opera sa învăţături orientale despre crearea lumii, despre legea karmei şi despre multe alte realităţi şi adevăruri de natură spirituală.

    Putem găsi aceste detalii şi simboluri, în poezii precum: Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac, Glossă. Şi pentru o înţelegere şi mai clară a adevărului spiritual „ascuns” sub lumina scrierilor lui, voi trasa pe scurt simbolismul din poezia „Cu mâine zilele-ţi adaogi…”:

    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
    Cu ieri viaţa ta o scazi
    Şi ai cu toate astea-n faţă
    De-a pururi ziua cea de azi.

    În această strofă este evidenţiată realitatea de bază a momentului Prezent, punct esenţial de pornire în orice fel de evoluţie spirituală autentică, punct care este prin definiţie, „portalul de ieşire” din conştiinţa iluzorie a tridimensionalităţii.

    Când unul trece, altul vine
    În astă lume a-l urma,
    Precum când soarele apune
    El şi răsare undeva.

    Se pare cum că alte valuri
    Cobor mereu pe-acelaşi vad,
    Se pare cum că-i altă toamnă,
    Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

    Aici este evidenţiată continuitatea vieţii în planul fizic din perspectiva legii metempsihozei (reîncarnării), valurile fiind metafora fiinţelor din planul fizic (aparent diferite de la o epocă la alta), vadul fiind metafora vieţii în planul fizic, iar frunzele, mereu aceleaşi, simbolizează sufletele în revenirea lor constantă în vieţile fizice.

    Naintea nopţii noastre umblă
    Crăiasa dulcii dimineţi;
    Chiar moartea însăşi e-o părere
    Şi un vistiernic de vieţi.

    Din orice clipă trecătoare
    Ăst adevăr îl înţeleg,
    Că sprijină vecia-ntreagă
    Şi-nvârte universu-ntreg.

    De-aceea zboare anu-acesta
    Şi se cufunde în trecut,
    Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
    Ce-n suflet pururi ai avut.

    În această strofă este revelată realitatea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman, în limba sanskrită), denumit şi spirit sau scânteie Divină, realitate eternă, nesupusă transformării spaţio-temporale, identic cu „comoara strânsă în ceruri” din spiritualitatea creştină.

    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
    Cu ieri viaţa ta o scazi,
    Având cu toate astea-n faţă
    De-a purure ziua de azi.

    Această strofă încheie ciclic revelaţiile asupra Craţiei aşa cum sunt ele privite din perspectivă umană sau din perspectiva fiinţei create, pregătind o viziune superioară acesteia:

    Priveliştile sclipitoare,
    Ce-n repezi şiruri se diştern,
    Repaosă nestrămutate
    Sub raza gândului etern.

    Aici este revelată realitatea privită din punctul de vedere al lui Dumnezeu Tatăl. Înţelepţii orientului afirmau în „Doctrina străfulgerărilor Divine Creatoare” că realitatea este o serie neîntreruptă de cadre statice care crează în conştiinţa limitată iluzia miscării („priveliştile sclipitoare”), serie proiectată de către Mintea lui Dumnezeu („raza gândului etern”).

    Ideea este similară oarecum cadrelor statice ale filmului, care în succesiune rapidă generează pentru ochiul uman percepţia mişcării, şi izbitor de asemănătoare cu descoperirea fizicii cuantice, conform căreia realitatea este generată de succesiunea extrem de rapidă a unor secvenţe statice (viteza de derulare pe secundă fiind o constantă urmată de câteva zeci de zerouri).

adevarulascunslalumina eminescu

    În încheiere, să aducem în fiinţa noastră un gând-omagiu, pe baza unor versuri prezicător-autobiografice, şi să urmărim mereu să vedem dincolo de aparenţe, mai presus decât cei prefiguraţi în aceste versuri:

    Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înţelege…
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale
    Astea toate te apropie de dînşii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina

    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sînt
    Într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. – Scrisoarea I

Articol de prof. Astrolog Daniel Iepure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *