Despre a deveni părinte – o perspectivă spirituală

    De multe ori în consultaţii primesc întrebarea: când să fac copii? Şi eu răspund la rândul meu cu o întrebare: te-ai gândit înainte, dacă? Şi nu dacă să ai sau nu copii, ci… dacă eşti pregătit/-ă?…

    Deoarece această întrebare îmi este de cele mai multe ori adresată de femei, o să mă exprim în continuare ca şi cum i-aş vorbi ei, deşi aproape toate aspectele de mai jos se aplică la fel de bine şi lui.

adevarulascunslalumina - a deveni parinte

    În primul rând: îţi dai seama cu adevărat ce este o viaţă de om?

    Da, sună ca o întrebare din aia moralizatoare la care mintea imediat ia poziţia „drepţi” şi (îşi) răspunde conştiincioasă: „daaa, cum să nu?!?” Dar, dincolo de mascarada minţii, în culisele conştiinţei, în inimă, în acel spaţiu interior al nostru unde suntem cu adevărat treji, responsabili, şi din care putem privi lucrurile de la anvergura unei întregi vieţi, luând în considerare implicaţii ale acţiunilor noastre care vor avea loc peste ani şi ani,… ne dăm oare acelaşi răspuns? Sau îl dăm cu aceeaşi repeziciune?

    O viaţă de om… un suflet… o fiinţă vie, un exponent al celei mai evoluate forme de viaţă de pe această planetă, cu bune şi cu mai puţin bune. Un Univers în miniatură care în funcţie de anumiţi factori poate să aibă o viaţă situată între condiţia unui om care moare de foame chiar în acest moment când tu citeşti aceste rânduri în tările sărace şi condiţia unui savant pe care oamenii o să îl pomenească cu stimă peste un mileniu de acum încolo.

    Draga mea, dragul meu, un astfel de om urmează să aduci pe lume. Şi mesajul meu este: factorul bazal în evoluţia acelui destin, elementul de fundaţie în creşterea omului pe care vrei să îl aduci aici (în această lume), acel cineva care o să seteze acul busolei viitorului om între ratat şi savant, eşti tu!

    Părinţii sunt fără nicio exagerare primii zei în viaţa unui copil, iar dacă acesta nu va urma la modul cel mai serios (şi cu succes) o cale de evoluţie spirituală, ceea ce se va sedimenta în subconştientul său în perioada copilăriei şi ceea ce va rămâne acolo pentru tot restul vieţii sale, ghidându-i fără ca el să bănuiască asta alegerile, stările, bucuriile, fricile şi viaţa, va fi exact ceea ce îi plantezi în minte şi în simţire (emoţii) tu, drag(/-ă) părinte, acum, cât timp este el mic. Şi vestea teribilă pe care o am pentru tine este că acest fenomen se petrece fie că tu îţi dai seama sau nu de el!

    Revenind la copilul care moare de foame (sau hai să dăm un exemplu mai „european”, un copil care din anumite motive alege o viaţă degradantă sau profund nefericită) versus savantul care prin ceea ce gândeşte şi face transformă o rasă întreagă, acestea sunt rezultatul unor alegeri însumate de-a lungul întregii vieţi, dar care îşi trag rădăcinile (direcţia şi puterea) din nişte tipare formate în cea mai fragedă perioadă a copilăriei, atunci când ceea ce înţelegem noi generic prin „educaţie” încă nici nu a început. Iar acest fenomen stă exclusiv în mâinile tale de părinte.

    S-a constatat la un moment dat, chiar cu mult timp înainte să se poată da şi o explicaţie logică sau ştiinţifică fenomenului, că educaţia de bază a copilului se încheie la 3 ani (!). De ce? Pentru că el, tocmai pentru că până atunci nu ştie să comunice şi nici să filtreze cu raţiunea (pe care încă nu o are dezvoltată) ceea ce vine din exterior, absoarbe tot. Ca un burete proaspăt. Iar tot înseamnă tot: bune şi rele. Folositoare şi nefolositoare. Virtuţi şi vicii.

    Iar din cauza lipsei mentalului aşa cum se prezintă la omul matur, în psihicul copilului apar două fenomene:

    Primul este acela că nu înţelege caracterul limitat al experienţei neplăcute (pe care atunci o trăieşte cu toată fiinţa sa), adică el nu ştie că în curând o neplăcere se va sfârşi. Când el plânge şi tu mami nu eşti acolo în următoarea secundă (şi asta nu este o perioadă de timp metaforică, ci cât se poate de concretă), el nu înţelege că va veni peste 10 secunde şi că poate să se autocontroleze un interval de timp aşa de scurt. Nu. În el în acele momente se formează o traumă.

    Mami, este bine să fii conştientă de faptul că, de exemplu, în primul an de viaţă se recomandă ca copilul să fie non stop lipit fizic de mamă atâta timp cât nu doarme, şi ea să fie prezentă acolo la nevoie orice s-ar întâmpla. Asta dacă vrei să crești un om lipsit de traume şi cu o puternică încredere în el însuşi. Neîntâmplător se spune despre oamenii mai slabi de înger că “nu l-o iubit mă-sa”.

    Eu recomand întotdeauna femeilor care vor să facă copiii să se asigure pe următorii 5 până la 7 ani că nu au „obligaţii lumeşti”, că nu trebuie să meargă la „servici”, eventual că pot să meargă dar doar de plăcere şi nu zilnic, sau eventual să muncească de acasă; timp în care ideal este să îl lase pe copil cu tatăl cel mai bine, sau, dacă sunt apropiaţi ca şi prezenţă de familie, cu bunicii copilului. Este exclus ca acesta să fie înstrăinat vreunei bone cu care copilul nu are nicio legătură afectiv energetică. Da, ştiu foarte bine ce zic. Şi ştiu şi că există copii care supravieţiuesc şi poate sunt şi (aparent) fericiţi cu vreo persoană străină lor mai multe ore pe zi, dar eu mă raportez la cazul ideal în care oferi ca şi părinte condiţiile ideale copilului. Metaforic vorbind, în pădure există şi copaci drepţi „ca lumina”, dar şi strâmbi. Iar pe aceştia din urmă i-au făcut astfel condiţiile de viaţă, nu codul genetic.

    Din păcate ne aflăm încă într-o societate nevindecată (chiar dacă este pe drumul cel bun şi în curs de vindecare), în care din punct de vedere spiritual sunt atâtea şi atâtea anomalii care doar din pricina generalizării lor excesive au fost luate drept situaţii fireşti şi sunt tratate ca atare, astfel încât o situaţie deplin armonioasă este deja un lux sau ceva mult prea ieşit din comun. La fel de ieşite din comun ar putea părea şi ideile de mai sus legate de grija faţă de copil, dar, ca părinte întreabă-te doar: vrei pentru copilul tău tot ce este mai bun? Şi ţine cont că 99 de procente nu mai sunt tot. Şi de la acel procent începe încet şi sigur, proporţional cu gradul de lipsă de asumare şi de înţelepciune al părintelui, suferinţa copilului.

    Dar să revenim la firul ideii de mai sus.

    Al doliea fenomen care se petrece din cauza lipsei filtrelor la copil este acela că el „ia de bun”, precum o regulă infailibilă, tot ceea ce i se petrece. Sau mai bine zis tot ceea ce vede şi simte în jurul lui. Atenţie, deoarece la el încă nu este dezvoltat mentalul, acest „simte” (adică interfaţa emoţională cu lumea exterioară) ocupă 100% din conexiunea pe care o are cu ceea ce este împrejurul lui, simţirea şi emoţiile sunt singura sa realitate. Dacă este lăsat de câteva ori singur, în el se va dezvolta rana abandonului; dacă îşi simte părinţii că se ceartă, va dezvolta tensiuni legate de partenerul de cuplu; dacă îţi va simţi grija zilei de mâine, va creşte cu frica de bunăstare materială, şi lista poate continua.

    Conex cu cele punctate ceva mai devreme, eu recomand celor care vor să facă un copil, pe lângă o pregătire interioară cât se poate de temeinică, mai ales din punct de vedere afectiv, dar şi psihologic, asigurarea unei situaţii materiale cât se poate de bune, în care să existe armonie şi sub nicio formă să nu existe acel flagel al „grijii zilei de mâine”. Asta presupune din start o anumită libertate a părinţilor, îndeosebi a mamei, în primii minim 4-5, dar chiar şi 7 ani ai copilului. Prezenţa fizică, energetică şi afectivă a mamei este indispensabilă în acea perioadă pentru creşterea armonioasă şi pentru sănătatea psihică deplină a copilului, pentru ca atunci când va fi mare să poată să fie în mod firesc şi spontan imun la slăbiciuni, frici, depresie, şi orice alte stări psihice joase.

adevarulascunslalumina - a deveni parinte

    Apropiindu-ne de final, în loc de concluzie, în special pentru cei care doreau un copil, întreb: ei bine, ce zici acum? Te-aş întreba dacă mai vrei un copil. Dar mai bine te întreb: eşti în stare să ai un copil? Că vrei sau nu, este o chestiune a ta personală, poate o dorinţă, sau poate doar o refulare a unor tensiuni (să mă ierţi dacă nu e aşa, dar am întâlnit cazuri de genul şi am fost cam şocat…). Că vrei sau nu, sincer, te priveşte, dar eşti în stare? Pentru că asta nu te mai priveşte pe tine. Ci pe destinul pe care îl vei creşte în omul care se va dezvolta din copilul tău. Asta nu ţine de mofturi personale şi nici de dorinţe sufleteşti (oriunde s-ar situa aspiraţia ta de a avea copii). Asta ţine de viitorul om a cărui destin oscilează între ratat şi savant, destin în care pregătirea ta (şi nu dorinţa ta!) joacă rolul determinant!

    Dacă dorinţa ta este una egoistă şi la modul profund (chiar dacă nu conştient) îţi doreşti un copil pentru a-ţi umple casa sau pentru a avea pe cineva spre care să îţi dorecţionezi marea iubirea (dar care a fost în prealabil rănită de „ăştia mari” – fapt care indică grave lacune afective), mai bine ia-ţi o pisică. Sau un câine. Ajută la vindecarea afectivă şi nu sunt necesare nouă luni de pus răbdarea la încercare.

    Dacă eşti mânat de aceeaşi dorinţă lipsită de discernământ şi nu ai nici condiţii materiale decente pentru a-l creşte pe viitorul copil, cel mai probabil nu citeşti aceste rânduri aşa că nu mai zic ce voiam să îţi zic. Oricum nu ţi-ar fi plăcut…

    Dacă dorinţa ta este una sufletească, dar nu eşti pregătit din anumite puncte de vedere pentru a susţine şi creşte un copil într-un mod exemplar, mai bine pune-te pe treabă tu cu tine, pregăteşte-te, de la situaţia materială şi până la cea emoţională, pentru că trăim într-o lume fizică, şi acel copil (şi apoi acel om) chiar dacă va avea o inimă mare şi plină de iubire va avea şi un stomac care va trebui de 2-3 ori pe zi să fie cam la fel de plin; nu de alta, dar altfel ar putea să îi scadă din capacitatea de a manifesta armonios acea iubire (şi alte calităţi interioare). Şi nu glumesc deloc. Iar dacă va avea o situaţie materială bună şi va avea carenţe în plan afectiv sau moral sau interior, că tot am fost recent în perioada prezidenţialelor, aruncă o privire în clasa politică din ultimii ani sau ultimele decenii şi vezi cel mai probabil destin spre care o să se îndrepte copilul tău. Există exemple cu grămada, de la dictatori până la urmăriţi penal şi analfabeţi. Evident, acesta este doar un exemplu. Găsim astfel de oamini şi prin alte părţi decât în politică. Putere fără inimă vedem peste tot, chiar şi dacă am umbla cu ochii închişi, din păcate…

    Iar dacă ai şi dorinţă din inimă, şi eşti şi pregătit/-ă, atunci slavă cerului că eşti pe Pământ, şi fericit va fi acela care va veni în astă lume prin tine. Şi cel mai probabil fericiţi vor fi şi oamenii care în viitor se vor bucura de rezultatele muncii lui şi de ceea ce va aduce el bun şi frumos în această lume.

    În loc de încheiere, îţi doresc un singur lucru: alegeri înţelepte şi asumate.

Prof. Astrolog Daniel Iepure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *