Elemente ezoterice in filmul V for Vendetta

    Cunoaştem cu toţii celebra mască care a devenit un simbol al rebeliunii împotriva unui sistem de conducere asupritor, nedrept şi totalitar, cunoscută şi sub numele de Anonymous Mask. Dar cine sau ce se află de fapt în spatele acestei măşti?

v for vendetta

    Un prim răspuns mai precis şi care respectă rigoarea concreteţii, satisfăcând o primă şi superficială curiozitate mentală, este figura lui Guy Fawkes, un om care acum 400 şi ceva de ani a încercat să arunce în aer Camera Lorzilor (a clădirii Parlamentului Angliei). Acesta a făcut parte dintr-un complot care până la urmă a fost dejucat şi care, din moment ce vedem şi azi clădirea cu pricina „în picioare şi nevătămată”, nu a mai avut loc.

    Dar de ce aceşti oameni care luptă pentru dreptate şi armonie au ales tocmai această mască? Doar pentru că ea reprezintă un om care a încercat să distrugă o clădire? Ei bine, în spatele măştii stă o întreagă şi lungă poveste, şi (vorba celui care o poartă în filmul analizat aici) „sub această mască se află o idee, […] iar ideile rezistă până şi gloanţelor”.

    După cum am spus, masca a devenit celebră în urma apariţiei şi popularizării unui film din 2005, film din care de altfel este preluată. Este vorba despre „V for Vendetta”, scris după nuvela cu acelaşi nume de Alan Moore, de către creatorii legendarului „The Matrix”,.

    Filmul este unul foarte special din punct de vedere al mesajului, care surprinzător, este mai mult unul spiritual decât unul anarhic sau justiţiar. Este literalmente înţesat de simboluri oculte la fiecare pas, simboluri care sunt ordonate în aşa fel încât revelează aspecte foarte profunde legate de menire, de importanţa şi puterea sincronicităţii, de elementele subtile, de polaritatea energiilor, de transformare, şi poate cel mai important, (conex cu transformarea), de semnificaţia, rolul şi necesitatea integrării suferinţei în evoluţia spirituală a omului.

    Atrag atenţia încă de pe acum că din cauza vastităţii de simboluri şi din cauza fineţii ansamblării acestora în totul coeziv al poveştii filmului, detalierea suficient de amplă a acestora, astfel încât să capete sens şi să fie inteligibile şi uşor de asimilat, depăşeşte cu mult limitele de bun simţ a lungimii unui articol, aşa că acest articol este doar un preambul la o lucrare mult mai largă ce va analiza în detaliu acest film din punct de vedere ocult şi spiritual.

    Este necesar încă de la început să menţionez că atmosfera şi acţiunile personajului principal nu se încadrează într-un stil „christic”, astfel încât vom vedea că el ucide o serie de politicieni şi oameni sus-puşi în aparatul demagogic şi dictatorial statal cu o lejeritate deseori şocantă pentru cei care văd doar acţiunea concretă şi nu „citesc printre rândurile” poveştii filmului. Ca o paranteză, aceştia erau stâlpi decizionali foarte importanţi exact în sistemele care au fost şi sunt cele mai utilizate în manipularea şi controlul maselor: politica (cancelarul Sutler), serviciile de informaţii/serviciilşe secrete şi poliţieneşti (Creedy), sistemul medical şi de cercetare biologică (Delia Surridge), sistemul religios/biserica (părintele Lilliman), mass media, sistemul militar şi sistemul farmaceutic (Lewis Prothero).

    Este necesar să înţelegem că acest film este unul simbolic, împreună cu majoritatea elementelor care îl compun, astfel încât, inclusiv crimele (în numele dreptăţii) pe care le comite personajul principal, au totuşi o conotaţie şi o simbolistică precisă în ansamblul filmului, transmiţând mult mai mult decât ideea unei răzbunări cu sânge rece. Crimele şi filmul însuşi nu sunt o instigare la revoltă anarhică, ci mai degrabă pronunţarea sentinţei morţii iminente a acelor sisteme care se opun bunului simţ, armoniei, păcii şi bunăstării maselor de oameni.

    Din cauza spaţiului foarte restrâns voi puncta în continuare doar elementele cheie ale acestui film, care însă creionează un cadru pentru înţelegerea acestuia în profunzime.

    În primul rând, personajul principal, V, simbolizează (după cum el însuşi o spune), o idee. Aceasta este de fapt alegoria unuei idei colective, a unui curent de opinie general (şi nu personal), a unui crez care însufleţea un întreg popor chiar dacă nu a fost pus în aplicare în ultimii 400 de ani (şi chiar mai mult). Iar această idee în contextul poveştii exterioare, vizibile, a filmului este aceea de dreptate şi libertate, înţeleasă într-un context armonios şi paşnic, exact opusul a ceea ce există în marea majoritatea a sistemelor de guvernare a lumii moderne: fie un totalitarism „pe faţă”, fie o falsă democraţie.

    Ideea ezoterică însă, ce este revelată de mesajul „ascuns” în spatele simbolurilor, este aceea a „dreptăţii ezoterice”, adică a dreptăţii înţeleasă din punct de vedere spiritual: este vorba despre legea karmei sau legea cauzei şi a efectului. În acest caz, lupta pe care o duce omul nu mai este una cu exteriorul (cu sistemul, cu conducerea asupritoare), ci cu propria fiinţă, cu propriile emoţii negative şi cu propriul „venin”, care, din moment ce nu mai este vărsat în afară pentru a crea conflict şi tensiune, dar nu poate nici să rămână blocat în interior deoarece ar genera auto distrugere, este în mod necesar transformat, iar aceasta (transformarea) este cealaltă idee principală a filmului.

    Dacă urmărim evoluţia personajului principal, V, observăm cu claritate că atâta vreme cât el era prizonierul urii împotriva celor care îl deţineau, era simultan, în film, prizonier în propira celulă. Acelaşi tipar s-a repetat şi cu E-vey: câtă vreme mai avea o urmă de îndoială în a face sau nu ceea ce ştie în sinea ei că este corect, este prizonieră. Dar în momentul în care ea a ajuns la un desăvârşit calm interior fără să îşi trădeze conştiinţa (şi implicit pe V), a devenit liberă, şi nu doar liberă din celula de detenţie, ci liberă în alegeri, în gândire şi în voinţă (voinţă care acum era de fapt liberă de prejudecăţi şi frici, putând să manifeste apoi plenar şi benefic liberul arbitru). Această libertate a venit împreună cu conştientizarea faptului că totul în exterior este o iluzie (celula, paznicii, chiar şi frica de moarte), şi că toate acestea nu pot vreodată să conteze mai mult decât integritatea conştiinţei şi respectarea bunului simţ, chiar nici atunci când acestea vin cu preţul integrităţii fizice (inclusiv a vieţii): „ceea ce ai găsit acolo a contat mai mult decât propria ta viaţă”.

    Evident, „preţul” apărării acestor calităţi intrinseci a fost unul destul de mare, presărat cu suferinţe la limita morţii, dar ştim bine şi noi, aruncând o privire plină de sinceritate în propira viaţă, că atunci când nici bunul simţ, nici emoţiile benefice, nici semnele pe care le primim nu ne pot îndrepta paşii pe calea cea bună de urmat în vreo dorecţie de viaţă, suferinţa care este acea „ultimă pastilă” pe care o primim, şi îşi face în cele din urmă treaba în mod exemplar şi eficient: transformă (sau mai bine zis ne ajută să transformăm în noi înşine) ceea ce anterior părea imposibil de transformat.

    Urmărind povestea celor doi în film din această perspectivă, toate atrocităţile prin care trec aceştia (şi cu atât mai mult ea, care era conştient menţinută astfel) revelează un sens foarte profund, deoarece în fiinţa lor are loc o purificare profundă, până la esenţe, şi ceea ce rămâne după chinuitoarea cădere a tuturor mecanismelor superficiale ale personalităţii (adică a egoului) este sufletul pur, omul puternic în bine, fiinţa care se află pe drumul ei, integră, conectată la o sursă interioară infinită de armonie şi putere.

    Simbolul principal care apare cel mai des în film este cifra 5, conexă cu al cincilea element, eterul. Acesta este cel care are menirea de a realiza orice transformare de stare a oricăruia dintre cele 4 elemente manifestate, deşi el rămâne mereu ascuns, ocultat, invizibil. La fel este şi personajul principal care poartă mereu masca devenită celebră. Masca în acelaşi timp îi anulează lui V caracteristicile personale şi îl face o manifestare vie a acelei idei, a unui principiu, a unei convingeri care exista în toţi ceilalţi. Revenenind la cifra 5, aceasta apare în: chiar numele personajului principal (V este 5 roman), în numele ei, Evey putând fi prescurtat în limba engleză prin literele E şi V (a cincea literă a alfabetului şi cinci-ul roman), în expresia latină „vi veri veniversum vivus vici”, care este o înşiruire de 5 cuvinte fiecare începând cu V (cu 5), în cele 5 victime ale lui V, în numărul celulei lui V, care era a cincea, şi în multe alte locuri, unele mai semnificative decât altele.

    Altă idee esenţială a filmului este cea a menirii: omul care trece de la un nivel personal de integrare şi organizare a propriei vieţi la unul impersonal, în care se dedică unui scop şi ideal nobil, înalt, a cărui perspectivă şi ţel trece dincolo de propria bunăstare şi se extinde spre ajutorul oferit celorlalţi (din imediata apropiere sau chiar a întregii umanităţi), păşeşte într-un univers nou, într-o organizare diferită a lucrurilor şi evenimentelor, astfel încât sincronicităţile, potrivirile, şi ajutorul pe care îl primeşte de la Univers este cu mult superior. Se poate spune că un astfel de om nu mai trăieşte pentru el însuşi, de aceea el devine capabil şi de anumite sacrificii personale pentru un bine suprem.

    Observăm în film că parcă o forţă misterioasă face ca V să fie mereu şi mereu la unison cu tot ceea ce se petrece (chiar şi în altă parte a oraşului, de exemplu) fără a ni se sugera în film vreo intervenţie personală, magică, a acestuia. El pur şi simplu se află în cursul firesc al lucrurilor şi ajunge exact acolo unde trebuie, şi exact în momentul în care trebuie, pentru a interveni în modul cel mai eficient cu putinţă.

    O altă prefigurare a menirii apare în „discursul” său auto-introductiv pe care îl face fetei, imediat după ce o întâlneşte: „Who is but the form following the function of what…”, adică „Cine este doar forma care îi urmează funcţiei lui Ce”. În acest context, „cine” este persoana, omul limitat de nevoile propriei lui existenţe şi de emoţiile personale, egotice. „Ce” este fiinţa superioară din om,sufletul, a cărui unic şi exclusiv scop este realizarea propriei meniri, şi care vede şi percepe, în spaţiu şi timp, mult dincolo de nevoile personale de existenţă, deoarece acţionează la un nivel mult mai amplu. El dealtfel sacrifică lejer aceste nevoi în faţa realizării menirii, a acelui bine suprem, care îi implică şi pe ceilalţi oameni.

    Masca face acelaşi lucru: ascunde identitatea personală (omul situat la nivelul egoului, cu limitările aferente) şi îl plasează la un nivel universal, de menire, de „idee” care se află simultan în minţile şi inimile tuturor. Acest aspect este prefigurat de finalul în care oamenii, când deveniseră între timp pregătiţi şi uniţi la nivel de masă, puteau acum să îşi asume fiecare acea idee şi să acţioneze pentru punerea ei în aplicare: toţi îşi puneau masca (îşi asumau ţelul comun) şi ieşeau în stradă uniţi, împreună.

    Masca devine astfel un simbol al ideii colective, al binelui comun, al unui scop superior, iar cei care o poartă subscriu aceastuia şi contribuie prin propriile acţiuni la realizarea lui.

    V este cel care o poartă aproape tot filmul; de altfel, acesta este primul cadru: imaginea privită prin ochii lui peste care se aşează masca, apoi următorul cadru ne prezintă deja faţa lui acoperită de mască: aici este momentul în care el însuşi ia asupra sa „ideea” pe care o reprezintă şi pentru care acţionează, motivaţia sa impersonală sau supra-umană (care vedem ulterior că îi conferă chiar capacităţi, instincte şi sincronicităţi supraumane). Acţiunea filmului poate astfel să înceapă imediat după ce el păşeşte în propria menire.

    Există un moment după plecarea Evei din casa lui, în care îşi scoate temporar masca şi acesta este singurul moment în care îl vedem plângând şi manifestându-se în mod uman, dar foarte limitat, măcinat fiind de anumite consecinţe neplăcute şi dureroase ale acţiunilor sale, despre care este conştient dar care au fost necesare în procesul transformării profunde a fetei.

    Mai vedem şi faptul că masca reprezintă de fapt o idee care contra-balansează relele făcute de guvern. De îndată ce situaţia este restabilită, poporul este unit pentru a-şi câştiga drepturile umane, parlamentul ca simbol al puterii despotice este demolat şi armonia este reinstaurată, acea idee nu mai este necesară: acest fapt este simbolizat de gestul la unison în care oamenii îşi scot cu toţii măştile, pentru a admira cu ochii liberi noua stare a lucrurilor şi zorii noii orânduiri paşnice.

    Acestea sunt elementele de bază pe care se constituie povestea simbolică a filmului, şi cu acestea în minte, ba chiar făcând mai departe anumite corelaţii inteligente, filmul poate fi vizionat acum cu alţi ochi, la un nivel mult mai profund, şi va genera cu siguranţă o emoţie mult mai rafinată în cel care îl parcurge cu atenţie.

    Fie ca această poveste să inspire în noi toţi simţul unităţii şi armoniei şi să ne mobilizeze gândurile şi acţiunile în creerea unui viitor paşnic şi paradisiac.

Prof. astrolog Daniel Iepure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *