Ce este şi cum putem recunoaşte în noi starea de releu (2)

    În această a doua parte a articolului despre starea de releu, vom afla cum poate aceasta să ne ajute în evoluţie şi cum este potrivit să o integrăm în fiinţa noastră pentru ca ea să funcţioneze corect şi să dea roade bune.

Citiți aici prima parte a articolului.

    După cum spuneam anterior, starea de releu este o stare de rezonanţă a fiinţei umane prin care aceasta din urmă preia anumite informaţii sau energii dintr-un plan superior (energetic) pentru a le manifesta apoi sub diferite forme în lumea fizică.

    În funcţie de calitatea „download-ului” adus, creşte sau scade şi calitatea stării de releu, şi în acest context am denumit starea de „releu divin” acea stare în care, dincolo de părerea personală a celui care este „releu”, informaţiile şi energiile aduse sunt din punct de vedere obiectiv, de natură divină, eminamente benefice, pure, înalţătoare, având ca scop elevarea fiinţelor spre care sunt îndreptate.

    Iar în acestă direcţie vom introduce acum necesitatea stării de umilinţă în contextul analizei tocmai a unui releu de telefonie mobilă (comparat cu fiinţa umană care manifestă starea de releu).

    După cum bine ştim, în epoca întunecată din punct de vedere spiritual prin care a trecut umanitatea, şi din care a început să iasă, de-a lungul miilor de ani puterea şi poziţiile înalte din punct de vedere ierarhic au fost în cele mai multe cazuri sursa unor situaţii şi exemple negative. În aceste cazuri, cei care au ajuns în astfel de roluri au fost deseori acaparaţi de setea de putere şi s-au manifestat dizarmonios sau chiar malefic, uneori. Vedem astfel că, cel puţin până acum, poziţiile „înalte” au fost majoritar privite într-o lumină sumbră, fie din cauza fenomenului explicat mai sus, fie din cauza invidiei celor meschini.

    Totuşi, au existat şi exemple deosebite în care aceste poziţii înalte din punct de vedere ierarhic au fost manifestate în mod profund armonios, exemplar, iar în aceste cazuri nu a fost niciodată absentă umilinţa. „Cine este umil, în realitate se înalţă”…

    Ce legătură are umilința cu starea de releu?

    Releul, prin definiția sa, presupune ocuparea unei poziţii înalte, astfel încât să îşi poată face menirea cât mai amplu. Pentru a răspândi undele sale pe o suprafaţă cât mai extinsă şi pentru a putea fi „vizibil” ca semnal din spatele unor forme de relief şi din spatele multitudinii de ziduri şi obiecte, pentru a ajunge la terminale (telefoanele mobile), un releu necesită o astfel de poziţie înaltă, vizibilă. Altfel el devine inutil.

    La fel, un om care va dori ca informaţia sa să poată să ajungă la mulţi oameni, pentru a-i ajuta, este de cele mai multe ori necesar ca acesta să aibă o anumită „vizibilitate”, să fie cunoscut şi oarecum popular. Chiar dacă el nu urmăreşte aceasta, calitatea creaţiei sale (sau mai bine zis calitatea informaţiilor sau operelor pe care le manifestă din starea de releu) se va face singură observată şi va ieşi în evidenţă. Ştim cu toţii că sunt foarte apreciaţi şi căutaţi acei oameni care „îşi fac treaba bine”, care îşi iubesc meseria, care oferă calitate în munca lor, spre deosebire de cei care, fiind egoişti, urmăresc exclusiv profitul, neglijând grija faţă de semenii lor.

    Totuşi, ne putem lesne imagina cât de penibilă este situaţia în care un releu şi-ar atribui lui însuşi undele radio pe care el doar le transmite… Sau, sinonim, canalul care şi-ar atribui rolul de izvor al apei, pe care el doar o poartă şi o pune la dispoziţie.

    Ei bine, la fel de penibilă este şi situaţia în care omul ajuns într-o poziţie înaltă îşi atribuie puterea, calităţile şi energia care în realitate îi vin întotdeauna de la Dumnezeu. Extrapolând, putem reflecta asupra faptului că însăşi făpturile noastre nu sunt ale noastre, deoarece nu noi ne-am creat pe noi înşine şi nu controlăm tot ceea ce avem (mă refer înseosebi la procesele involuntare şi subconştiente). Suntem „chiriaşi” în această lume şi doar utilizăm temporar ceea ce (în aparenţă) avem: bunuri, trup, minte, calităţi, etc

    În concluzia acestei idei, cel care se manifestă ca un releu divin va fi întotdeauna atent să îşi dubleze calităţile sale prin manifestarea umilinţei, astfel încât el să nu ajungă vreodată să creadă sau să se comporte ca şi cum este autorul ultim a ceea ce exprimă. Situaţia este mult mai delicată când vine vorba de aspecte şi energii divine, pentru că atunci este ca şi cum acel releu „ar fura de la Dumnezeu”, atribuindu-şi calităţi şi energii pe care el însuşi nu le poate crea, şi prin urmare nu îi aparţin.

    Releul este întotdeauna la dispoziţia sursei pentru care slujeşte (a companiei de telefonie mobilă), şi întocmai, omul care manifestă starea de releu divin este întotdeauna la dispoziţia lui Dumnezeu, prin ascultarea intuiţiei, astfel încât el să se asigure că oferă ceea ce transmite, cui, cât şi unde este necesar. Deşi o fiinţă specială care are un anumit har divin poate influenţa aproape hipnotic, chiar în bine şi foarte bine, pe aproape orice om, ea nu va utiliza acest dar pentru a „salva lumea” în mod forţat, „pentru că vrea să facă bine”, ci întotdeauna se va asigura că se află în aşa numita integrare divină, şi anume că se află conectată la acel flux armonios şi absolut înţelept care plasează fiecare fiinţă exact acolo unde este necesar, în contextul armoniei întregului Univers şi în contextul vastităţii timpului infinit. Dumnezeu nu grăbeşte pe nimeni să evolueze şi oferă conjunctura perfect potrivită conformă cu meritele şi de asemenea prilejul ideal pentru evoluţia fiecărei fiinţe din fiecare „colţ” al Creaţiei. O fiinţă care manifestă starea de releu divin ştie, observă şi respectă acest principiu.

    Aşadar, releul divin autentic nu „oferă binle cu forţa”, chiar dacă are o forţă foarte mare. De fapt, cu cât mai mare îi este puterea, cu atât mai mare îi este şi înţelepciunea, şi capacitatea de a respecta liberul arbitru al celor cu care intră în contact, de a rămâne „invizibil” unde şi când e cazul, de a fi ocultat la nevoie, aspecte care dealtfel sunt colaterale umilinţei. Ca o paralelă, Dumnezeu care este atotputernic, „nu simte nevoia” să arate asta sau să se arate în vreun anume loc sau timp. Doar cel care îşi doreşte din inimă să Îl trăiască şi să Îl simtă, şi apoi face efortul necesar, ajunge să fie absolut convins de omniprezenţa Sa.

    O altă caracteristică a celui care este releu divin, este acea de continuă şi constantă auto-perfecţionare şi evoluţie, de auto-purificare tot mai amplu şi profund realizată, pe toate planurile. Asta pentru că, a fi releu al unor energii presupune în primul rând rezonanţa cu ele, şi astfel omul în cauză va trebui mereu să „poarte asupra lui” germenele energetic al relităţilor superioare cu care va veni apoi în contact. El nu poate rezona (nu se poate acorda) cu ceea ce deja nu are parţial (sau „în miniatură”) trezit în propria lui fiinţă. De aceea el va manifesta constant şi din ce în ce mai amplu în viaţa sa, aspiraţie şi acţiuni în vederea auto-perfecţionării, autocontrolului, şi obiceiuri înălţătoare, şi va deveni progresiv un veritabil exemplu viu.

    În situaţiile în care cel care manifestă starea de releu nu îşi urmează intuiţia şi ajunge să greşească, cade în plasa setei de putere şi o utilizează greşit, sau manifestă energii impure şi degradante, se sustrage automat de la rezonanţa cu energiile înalte şi pure, ajungând mai mult sau mai puţin în imposibilitatea de a manifesta unele energii. Efectul este vizibil în exterior, şi apare cum că acel om nu mai „face lucrul la fel de bun”, nu mai emană aceeaşi putere benefică, aceeaşi prezenţă de spirit, aceeaşi iubire. Deşi aparent aşa ar s-ar putea constata, Dumnezeu în infinita lui compasiune nu „îi ia” calităţile, ci el singur se sustrage din fluxul înălţător şi constant evolutiv prin nerespectarea principiilor şi ordinii spirituale din viaţa şi din fiinţa sa.

    În concluzie, pentru a ne apropia de starea de releu divin în ceea ce întreprindem, este necesar să ne antrenăm în a ne urma intuiţia, să ne purificăm tot mai mult pe toate planurile, şi să înglobăm în fiinţa noastră umilinţa. Toate acestea crează în noi premizele evoluţiei spirituale, şi progresiv vom începe să simţim (sau să amplificăm, dacă este deja trezită), acea rezonanţă cu ceva ce ne este superior, oarecum suprauman, care se manifestă pentru binele semenilor şi care ne face simultan extraordinar de fericiţi. Manifestarea acelui dar, indiferent de natura acestiua, prin stările pe care ni le catalizează, prin binele pe care îl revarsă şi prin creşterea spirituală evidentă care apare, ne certifică faptul că în noi se dezvoltă stare de releu divin şi că facem paşi pe calea menirii noastre.

    Vă doresc succes şi înălţare pe calea trezirii stării de releu divin.

Prof astrolog Daniel Iepure

Pentru a afla catalizatorii stării de releu în fiinţa ta, comandă o consultaţie astrologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *